Ionuț Stroe, propus la Ministerului Tineretului și Sportului, a declarat că speră, ca la finalul mandatului său, Ministerul să nu mai aibă doar rolul de a plimba banii dintr-o parte în alta, ci să fie folosiți, la fel cum fac americani în finanțarea activităților sportive.
„Vreau ca la finalul mandatului meu, Ministerul Tineretului și Sportului să nu mai aibă simplul rol de a aduce bani dintr-o parte-n alta și să înceapă o politică de stat în adevăratul sens al cuvântului”, a afirmat Ionuț Stroe, în debutul audierii de miercuri în comisiile reunite pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Deputatul PNL a adăugat că activitatea Ministerului Tineretului și Sportului a fost pusă în plan secund, fiind nevoie de o schimbare de paradigmă și „să începem să gândim ca americanii”.
„În Romania sunt oameni care întreabă de ce finanțăm activitățile de tineret sau de ce statul dă bani în sport. Am auzit lucrul asta în dezbateri publice. Prin activitatea de tineret si sport obținem un beneficiu social cert, face parte din procesul de formare a viitorilor adulți ai țării, mă refer la educație, saănătate, participare civică. Americanii au un lucru pe care îl folosesc și eu, un dolar investit în sport iți economisește 3 dolari în sănănate”, a conchis Stroe.
La ora transmiterii acestei știri, Ionuț Stroe este audiat în comisiile reunite pentru învățământ, știință, tineret și sport ale Parlamentului. Ulterior acesta va primi un aviz din partea comisiilor.
Marți au fost audiați în comisiile de specialitate primii opt liberali desemnați în Guvernul Orban, respectiv Marcel Boloș, propus la Fonduri Europene, Victor Costache, propus la Ministerul Sănătății, Florin Cîțu, propus ministru al Finanțelor, Bogdan Gheorghiu, propus la Cultură, Nicolae Ciucă, propus la Ministerul Apărării, Marcel Vela, propunerea de la Interne, Adrian Oros, nominalizat la Agricultură și Costel Alexe, propunerea pentru Mediu.
Singurul care a primit aviz negativ este, însă, Florin Cîțu, senatorul PNL propus la Ministerul Finanțelor.
Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului de luni, de la ora 14.00.