Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a dat noi informații legate de doza 4 de vaccin anti-COVID. Detaliile oferite de acesta vin în contextul în care au apărut tot mai multe date legate de administrarea dozei a patra de vaccin anti-COVID-19. în acest sens, Alexandru Rafila a vrut să aducă lămuriri suplimentare, într-o intervenție avuta, luni seara, pentru RTV.
Doza a patra în România este opțională, a explicat ministrul Sănătății.
În precizările sale, “Ne-am confruntat cu niște situații în care unele persoane voiau să facă doza a patra, persoane vârstnice, persoane care nu aveau anticorpi nici la doza a treia de vaccin”, a declarat Rafila.
Alexandru Rafila promite o campanie de comunicare
În contextul COVID, acesta a spus că va exista o campanie de comunicare, pentru ca românii să nu intre în panică, după ce au fost anunțate primele persoane care și-au administrat doza 4 de ser anti-COVID.
Astfel, “Am vorbit cu doamna Adriana Pistol pe marginea acestui subiect (n.r. – despre comunicare), poate cel mai bun epidemiolog din România”, a anunțat ministrul Sănătăţii.
De altfel, în SUA, vaccinul Johnson a fost eliminat de autorități, decizie care a provocat îngrijorare în media și social media. În opinia lui Rafila, reacțiile adverse ar putea fi problema.
Despre această măsură, Rafila a spus, “Probabil pentru că au fost raportate efecte adverse, probleme de coagulare la unele persoane, aproximativ 3 la 1 milion de locuitori. Sunt mai precauți (n.r. – liderii politici) probabil și în contextul mai larg al disponibilității unor mari cantități de vaccin ARN-Mesager, precum cel de la Pfizer și AstraZeneca, unde nici cifra de 3 la 1 milion de reacții adverse nu e atinsă. De aceea probabil preferă să folosească aceste vaccinuri”, a mai spus Rafila.
Detalii privind administrarea dozei a IV-a
Trebuie subliniat că reprezentanții INSP au arătat că vor reveni cu detalii privind administrarea dozei a IV-a la populația generală după ce va exista o decizie în acest sens.
În plus, Ministrul Alexandru Rafila a mai vorbit și despre tensiunile cu Raed Arafat. Liderul PSD a ținut să sublinieze că serviciul de Ambulanță nu se află în coordonarea Ministerului Sănătății, deși instituția lui Rafila o finanțează.
“Cred că întâlnirea pe care am avut-o cu reprezentanții sindicatului de la Ambulanță, pentru mine a fost importantă. Am înțeles problemele cu care se confruntă și necesarul completării structurii de personal. Ministerul Sănătății nu are autoritatea de a dezvolta o politică de resurse umane pentru serviciul de ambulanță (…) Am înțeles că pentru colegii de la ambulanță această situație trenează de mult timp. Resursa materială și umană este gestionată într-un mod în care nu face operativ sistemul de ambulanță.
Ministerul Sănătății nu vrea în niciun fel să ia SMURD sau atribuțiile sale, o structură a DSU. Eu discutam despre Ambulanță. Din păcate, există o lipsă de asumare și recunoaștere a colegilor de la Ambulanță”, a punctat ministrul Rafila.