Prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, au fost semnate 24 de contracte de investiţii, 17 dintre acestea vizând proiecte care vor fi demarate în mai multe unităţi administrativ-teritoriale din România şi 7 investiţii au fost direcţionate către mai multe întreprinderi mici şi mijlocii.
„Suma de 490.562.950 lei va fi investită pentru proiecte care vizează sisteme integrate de transport durabil, modernizarea transportului public, achiziţionarea de vehicule ecologice pentru transportul public urban, construcţii de grădiniţe, staţii de epurare şi conducte de canalizare din judeţele Tulcea, Constanţa, Covasna, Teleorman, Maramureş, Cluj, Iaşi, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Priorităţile de investiţii urmăresc printre altele:
-sprijinirea eficienţei energetice prin folosirea de surse regenerabile în infrastructurile publice,
-promovarea incluziunii sociale,
-combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare,
-creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate, comunitare şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate.
Alte şapte contracte, în valoare de 6.341.045,05 lei, au fost semnate pentru proiecte destinate IMM-urilor, precizează sursa citată.
„Accesarea de fonduri europene şi impulsionarea atât a administraţiilor locale, cât şi a antreprenorilor pentru a depune proiecte ce urmăresc finanţarea prin programe europene este, fără discuţie, o alternativă viabilă pentru revenirea la normalitate într-un timp cât mai scurt după perioada crizei economice cu care ne confruntăm din cauza pandemiei de COVID-19. 24 de contracte, în valoare de aproximativ 500 de milioane de lei, sunt foarte importante pentru comunităţile din România şi pentru IMM-urile care pot, astfel, să se menţină pe piaţă în această perioadă grea”, a afirmat ministrul Ion Ştefan, citat în comunicat.