Radu Berceanu nominalizat la Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Radu Berceanu a fost nominalizat joi (18 decembrie 2008) de Biroul Permanent al Partidului Democrat – Liberal pentru functia de ministru al Transporturilor si Infrastructurii, in noul Cabinet ce va fi condus de Emil Boc. Noul ministru ar trebui sa aplice programul de guvernare pentru perioada 2009 – 2012, care prevede, in principal, finalizarea Coridorului IV de transport Pan-European, feroviar si rutier, finalizarea unei parti a Autostrazii Transilvania si inceperea lucrarilor la Autostrada Ploiesti – Focsani.
Programul prevede interconectarea si interoperabilitatea retelei de drumuri din România cu reteaua de drumuri europeana, asigurarea coerentei si continuitatii lucrarilor de infrastructura pe termen lung prin promovarea pactului national “Autostrazile României” precum si reducerea constanta a numarului de victime din accidentele de circulatie.
De asemenea, programul presupune marirea perioadei de garantie la lucrarile realizate pentru imbunatatirea infrastructurii de transport, refacerea retelei de drumuri nationale la un nivel calitativ european, pâna in anul 2012, dezvoltarea infrastructurii feroviare simultan si in concordanta cu cea rutiera, in conformitate cu cerintele europene. Printre prioritati sunt si asigurarea legaturilor intre marile orase cu trenuri intercity, cresterea vitezei tehnice proiectate pe calea ferata in medie cu 25% si reducerea timpului de circulatie cu 50% fata de cel actual la trenurile de calatori si marfa, precum si eliminarea stationarii trenurilor in frontiera.
Tot in domeniul feroviar se propune innoirea si modernizarea parcului existent de material rulant, modernizarea statiilor de cale ferata pentru cresterea gradului de confort oferit publicului calator si asigurarea transportului port-auto pe calea ferata pentru distante lungi.
În domeniul naval, programul propune crearea unei infrastructuri adecvate in porturile fluviale pentru a face fata cerintelor de exploatare la nivel european, dezvoltarea capacitatii feroviare in zona fluvio – maritima a Portului Constanta si dezvoltarea infrastructurii aeroportuare in zonele cu activitate turistica importanta.
Acesta revine in functia de ministru al Transporturilor dupa un prim mandat in perioada iulie 2006 – martie 2007. x x x Radu Mircea Berceanu s-a nascut la 5 martie 1953 in municipiul Râmnicu Vâlcea, judetul Vâlcea. Licentiat al Facultatii de Constructii Aerospatiale (de Aeronave) a Institutului Politehnic Bucuresti (1978). A urmat cursuri de specializare pe probleme parlamentare (Canada, noiembrie 1990) si institutii democratice (SUA, iunie 1991) Inginer la Centrul de incercari de zbor (1978-1980) si la Fabrica de Avioane Craiova (1984-1989).
Citește și
2 Comentarii
  1. marian spune

    de ce nu se mai face podul peste Dunare intre Braila si Tulcea?

  2. ana spune

    BERCEANUL trebuie sa demita personalul care intocmeste MERSUL trenurilor. Printr-o analiza sumara iti dai seama ca este intocmit fara CAP sau intentionat sa nu ai legaturi din nici o statie ,iar circulatia se face vai de capul ei.Cum sa fie calatori daca un tren ajunge in BUCURESTI la ora 10,28 dimineata .Toti calatori au sedinte de la ora 8sau 9 .Iar tarifele sunt aiurea si intirzieri cu carul.De ce nu se analizeaza intirzierile si sa raspunda personalul vinovat?Iar Dir ,calatori sa fie schimbati deoarece nu sunt menegeri buni .Puneti personal tinar !!! Cu respect.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata