În data de 24-05-2022, forțele aeriene ale Chinei și Rusiei au efectuat un exercițiu militar comun deasupra Mării Japoniei, a Mării Chinei de Est și a Pacificului de Vest.
Două mari puteri ale lumii, exercițiu militar comun
În contextul evenimentului, specialiștii au urmărit exercițiul militar din nord-estul Asiei, în timp ce președintele SUA, Joe Biden, se întâlnea la Tokyo cu liderii Australiei, Indiei și Japoniei, a declarat un oficial american de rang înalt pentru The New York Times.
Concret, oficialul, care a vorbit sub protecția anonimatului, a declarat că Rusia și China au trimis bombardiere deasupra Mării Japoniei, iar avioanele au continuat spre sud, spre Marea Chinei de Est, potrivit Sky News.
Oficialii sud-coreeni au confirmat între timp că două avioane militare din China și patru aparate de luptă din Rusia au intrat în zona lor..
Informația a fost confirmată de ruși. Avioane militare rusești și chinezești au efectuat exerciții comune de patrulare în regiunea Asia-Pacific, a anunțat marți Ministerul Apărării din Rusia, potrivit Reuters.
Patrularea comună a durat 13 ore deasupra mărilor Japoniei și Chinei de Est și a implicat bombardiere strategice rusești Tu-95 și avioane chinezești Xian H-6, a precizat ministerul, potrivit Reuters.
Avioane ale forțelor aeriene japoneze și sud-coreene au urmărit avioanele rusești și chinezești într-o parte a exercițiului, au mai spus rușii.
Prezența avioanelor a fost confirmată și de japonezi
În contextul siguranţei, Japonia a trimis în misiune avioane de luptă după ce aparatele de zbor din Rusia și China s-au apropiat de spațiul său aerian. Incidentul a avut loc marți, când Tokyo găzduia liderii grupului de țări Quad (Japonia, Australia, India și SUA), a declarat ministrul apărării Nobuo Kishi. Politicianul a mai spus că, probabil, exercițiul a reprezentat o provocare din partea celor două țări.
Exercițiul militar comun pare a fi un semn al legăturilor puternice menținute între China și Rusia, în ciuda războiului în curs de desfășurare din Ucraina.
Anterior, ministrul de externe din Rusia, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se va concentra pe dezvoltarea legăturilor cu China.
Diplomatul a spus că obiectivul Kremlinului este de a dezvolta legăturile cu China, după ce Occidentul a adoptat o „poziție de dictator” în urma războiului din Ucraina.