# Șantaj la Davos – Cum a forțat Trump negocierile pentru Groenlanda > La Davos, Donald Trump a jucat rolul prădătorului. A pus pe masă amenințări grele. Invazia unui aliat NATO. Taxe vamale de 10% pentru opt țări europene. Apoi, brusc, a schimbat tonul. Cu un zâmbet ... Publicat: 21 ianuarie 2026, 22:45 · Actualizat: 21 ianuarie 2026, 22:45 · Autor: Stefan Ungureanu · Categorie: [Politică](https://financiarul.ro/politica/index.html.md) · Pagina web: https://financiarul.ro/politica/santaj-la-davos-cum-a-fortat-trump-negocierile-pentru-groenlanda/ · Publicație: Financiarul ![](https://financiarul.ro/wp-content/uploads/2026/01/santaj-la-davos-cum-a-fortat-trump-negocierile-pentru-groenlanda-1024x576.jpg) La Davos, Donald Trump a jucat rolul prădătorului. A pus pe masă amenințări grele. Invazia unui aliat NATO. Taxe vamale de 10% pentru opt țări europene. Apoi, brusc, a schimbat tonul. Cu un zâmbet larg, a retras totul și a invitat la negocieri „sensibile” pentru Groenlanda. Și a funcționat. Ce s-a întâmplat la Forumul Economic Mondial a fost o lecție de negociere marca Trump: forța brută întâi, diplomația după. Dailymail a scris că președintele american a aruncat pe masă amenințări extreme, i-a lăsat pe europeni să fiarbă în suc propriu, iar la final, retrăgând totul, a pozat în negociatorul rezonabil. Care a fost rezultatul? Un acord de principiu cu NATO. Miza: viitorul Groenlandei. ## Ofertă de nerefuzat: Invazie, taxe sau negociere? Trump a detonat două bombe chiar înainte de discursul său de miercuri, 21 ianuarie 2026. Prima a fost șocantă: posibila invadare a Groenlandei, adică un atac direct asupra Danemarcei, aliat NATO. A doua, o lovitură economică: tarife de 10% de la 1 februarie pentru opt țări europene care i se opuneau. Reacția liderilor europeni a fost furibundă, l-au numit „gangster internațional”. Dar apoi, pe scena de la Davos, Trump a întors complet jocul. A retras amenințarea militară, asigurând o audiență încordată că „nu voi folosi forța”. Brusc, negocierea a devenit o variantă mult mai bună. O tactică de șantaj desprinsă din filme, o ofertă de nerefuzat. ## Europa, făcută praf: „Proști”, „nerecunoscători” și „profitori” Lovitura de pumn a venit înaintea mâinii întinse. Discursul lui Trump a fost o ploaie de insulte pentru aliați. A început clasic: „Nu vreau să insult pe nimeni...”, după care a făcut fix asta. Danemarca? „Nerecunoscătoare”, deși America a salvat-o în Al Doilea Război Mondial. Canada? Primește „pomeni” și „trăiește datorită Statelor Unite”. Chiar și Elveția, gazda, a fost amenințată că ar putea fi „distrusă financiar”. Despre Europa în ansamblu, a tunat că „ne-a tras pe sfoară 30 de ani”. Liderii de pe continent au fost etichetați drept „oameni proști” pentru că au ales turbine eoliene din China. Ca o lovitură de grație, Trump a adăugat că, fără America, toți ar fi „vorbit germană și puțină japoneză”. Surprinzător sau nu, acest tir verbal a pregătit terenul perfect. Unitatea europeană a început să scârțâie sub presiune, fiecare lider cântărind dacă apărarea suveranității daneze merită riscul unui război economic devastator cu Statele Unite. ## De ce vrea Trump Groenlanda cu orice preț? Nu e doar un moft. Obsesia pentru „bucata aia frumoasă de gheață” face parte dintr-o politică externă coerentă, cel puțin așa susține Trump. Argumentul său? Dreptul Americii asupra Groenlandei e mai puternic decât al Danemarcei. Doar SUA pot securiza insula strategică în fața Rusiei și Chinei. A pictat chiar un scenariu apocaliptic: „Dacă începe Armaghedonul, rachetele balistice vor zbura peste Groenlanda”, promițând în schimb o „cupolă de aur” defensivă. Toată această viziune se aliniază noii sale doctrine „Donroe”, o reinventare a vechii Doctrine Monroe din secolul XIX, care viza dominația americană în emisfera sa. Dar nu e vorba doar de strategie. E și o chestiune de moștenire. Cumpărarea Groenlandei, cu cele 836.000 de mile pătrate ale sale, ar eclipsa achiziția Alaskăi (665.000 de mile pătrate) și i-ar asigura un loc de necontestat în cărțile de istorie. ## Jocul s-a încheiat. Europa a cedat Sabia taxelor vamale a atârnat prea greu deasupra Europei. Nimeni nu-și dorea un război comercial cu SUA, partenerul numărul unu, cu schimburi de 1,6 trilioane de dolari. Consecințele ar fi fost dezastruoase. Declarațiile de solidaritate au sunat bine, dar realitatea e alta: pentru fiecare țară europeană, relația cu Washingtonul cântărește infinit mai mult decât cea cu Copenhaga. Verdictul a venit rapid. La doar câteva ore după discursul lui Trump, secretarul general NATO, Mark Rutte, a anunțat un acord de principiu. Trump și-a retras amenințarea tarifelor. Liderii europeni au rămas într-o stare de negare furioasă, conștienți probabil că au pierdut o bătălie pe care nu aveau cum s-o câștige. Gata. S-a terminat. Tot ce le-a mai rămas este să găsească o ieșire onorabilă, cu daune colaterale minime.