Un nou serial documentar de pe Netflix, The Turning Point, arată cum armele nucleare au schimbat complet natura războiului. De la utilizarea bombei atomice la Hiroshima și Nagasaki, în Japonia, și cursa înarmărilor dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, lumea și, prin urmare, umanitatea pot fi distruse prin simpla apăsare a unui buton.
Știam deja acest lucru, cel puțin pentru oricine a trăit în timpul Războiului Rece. Ceea ce ar putea surprinde mai mult pe cei mai mulți spectatori este faptul că, în mai multe rânduri, am fost foarte aproape de un astfel de război atot-distructiv.
Astfel, Sir Winston Churchill a fost cel care a inventat expresia „falca de falcă este mai bună decât războiul” – în ciuda faptului că a trebuit să depășească în cele din urmă calmarea lui Hitler și negocierile de pace de la München din 1938
În acest sens, în cel puțin două ocazii, butonul a fost aproape apăsat – în principal pentru că un computer a dat semnale greșite.
S-a crezut că o serie întreagă de bombe nucleare erau pe drum, când nu era așa. Doar datorită intervenției unei singure persoane care s-a îndoit de fiecare dată de veridicitatea acestor informații, suntem cu toții în viață. Un gând nebunesc, mai ales dacă ne gândim cât de mult ne bazăm astăzi pe inteligența artificială și pe computere în general.
Chiar mai interesantă este însă prezentarea generală a neînțelegerilor dintre cele două superputeri. Atât Moscova, cât și Washingtonul erau convinse că cealaltă dorea ca obiectiv final dominația mondială. Acest lucru a fost greșit în ambele cazuri.
În plus, semnalele politice și militare au fost neînțelese. De asemenea, Washingtonul a crezut că Moscova urmărește distrugerea SUA și a Europei, în timp ce Rusia a crezut același lucru despre Occident. Uneori, aceste neînțelegeri și interpretări greșite au dus la un pas de un război nuclear total.
Lecțiile pentru ziua de azi sunt evidente
O primă lecţie se bazează pe ceea ce psihologia socială numește „prejudecată de tip ingroup-outgroup”, un fel de prejudecată spontană față de un alt grup.
Din cauza acestei prejudecăți, atribuim aproape automat intenții rele grupurilor. Încercăm să vedem în mintea „adversarului” și suntem convinși că acesta caută conflictul, supremația sau chiar dominația mondială. Acesta este modul în care privim astăzi Rusia și China, dar este și modul în care acestea privesc SUA și Europa.
Ai armă, vei trage?
Iar a doua lecție a Războiului Rece este că proliferarea armelor îi face pe oameni și guverne să gândească oricum mai mult în termeni de război. Oricine își cumpără o pușcă de vânătoare și o atârnă deasupra șemineului este mai probabil să împuște un hoț.
Spre deosebire de Războiul Rece, SUA nu vor furniza sau nu vor mai furniza arme Europei. Acum trebuie să le plătim noi înșine. Având în vedere că industria de război se află în principal în America, Europa va ajunge să investească sute de miliarde de euro în „complexul militar-industrial” american, pentru a folosi termenul inventat de fostul președinte Dwight Eisenhower.
Cu alte cuvinte, cu o nouă reînarmare, Europa finanțează economia americană. Apropo de transferuri.
Retorica de război este un pas mare spre război. Este un discurs care ne duce într-o spirală descendentă, unde în final există doar violență și distrugere. Dar cine își mai amintește ce înseamnă de fapt războiul? Sigur, vedem mizeria din Ucraina sau Gaza în fiecare zi, dar să o trăim noi înșine este altceva.
Este o mizerie plictisitoare, teama de căderea bombelor care trec pe lângă noi și de explozia neașteptată a obuzelor în apropiere. Războiul înseamnă fuga în tabere unde nu există nimic altceva decât un cort de pânză: fără mâncare, fără toalete, fără medicamente și fără electricitate. Războiul înseamnă să nu știi cum se va sfârși, dacă va supraviețui cineva din familia ta sau cine va câștiga în cele din urmă. Dacă am învățat ceva în ultimele decenii, este că nimeni nu câștigă un război. Într-un război, în cele din urmă, toată lumea pierde.
Au existat momente cruciale în timpul Războiului Rece când dușmanii declarați, președintele Statelor Unite capitaliste și secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, au decis totuși să vorbească unul cu celălalt: Kennedy cu Hrușciov, Nixon cu Brejnev, Reagan cu Gorbaciov. Acest lucru a dus întotdeauna la mai multă pace și mai puțin război.
Din nou, se pune întrebarea dacă nu ar trebui să nu mai vorbim. Este adevărat că discuțiile nu au ajutat întotdeauna. Cel mai bun exemplu este așa-numita conferință de pace de la München din 1938, în urma căreia mulți lideri europeni au fost convinși că Hitler va renunța.
Pentru a fi clar, a vorbi nu înseamnă că acest lucru ar trebui să ducă automat la renunțarea la estul Ucrainei sau la Crimeea. Este vorba, în principal, de a încerca să aflăm care sunt intențiile, mai degrabă decât să presupunem pur și simplu.
Traume istorice
În anul 2019, s-a publicat cartea Tribalisation. Why War is Coming, în care s-a susținut teza că războiul este purtat în principal din motive psihologice, adesea bazate pe traume istorice. Invazia Rusiei în Ucraina și războiul din Gaza au deschis un nou tip de cutie mare a Pandorei cu traume și temeri istorice.
Din nou se strigă că Moscova va invada inima Europei și că Bruxelles, Paris, Berlin și Londra sunt ținte rusești. Din nou, există avertismente privind „pericolul galben” și o preluare ostilă a economiei globale de către China. Și din nou se afirmă că toată lumea ar trebui să se pregătească pentru un nou război mondial.
Singura întrebare este dacă frica este un bun sfătuitor și dacă retorica războiului nu obține opusul a ceea ce ne dorim de fapt, adică pace și securitate? Proliferarea nucleară în timpul Războiului Rece nu a adus mai multă, ci mai puțină securitate. Nu are sens să învățăm ceva din asta?
Asta înseamnă că Europa nu ar trebui să facă nimic? Cu siguranță că nu.
O opțiune evidentă este alinierea armatelor europene și reunirea unora dintre ele într-o armată europeană. Aceste armate împreună sunt mult mai mari decât ceea ce Rusia va putea vreodată să alinieze.
O altă opțiune, poate mult mai importantă, este să ne concentrăm puternic pe mai mult dialog, mai multă diplomație și mai multă înțelegere a temerilor și traumelor țărilor și culturilor de pe alte continente.
La urma urmei, acestea sunt principiile pe care a fost construită Uniunea Europeană. Fără îndoială, acest lucru sună ca o slăbiciune pentru mulți, dar orice este mai bine decât să ne scufundăm într-un alt război major.
Sursa: euobserver.com
