Toate planurile și investițiile noastre familiale par să se bazeze pe bani. O rezervă de fonduri pentru momente neprevăzute, o vacanță, sau mai multe, într-un loc exotic, renovarea sau schimbarea casei, toate sunt planuri care, în general, solicita o rezerva de bani, cu cât mai consistentă cu atat mai bine.
Economiile financiare sunt un subiect sensibil pentru mulți dintre noi. Niciodată nu par să fie suficienți bani pentru a economisi. Este un fapt destul de cunoscut că, în general, tindem să cheltuim atât cât încasăm. Există, totuși, tot felul de modalități de a monitoriza și economisi bani, astfel încât să îți poți pune în aplicare proiectele. Ai nevoie de sfaturi? Citește sfaturile de mai jos:
Înregistrează-ți cheltuielile
Mai întâi, înregistrează-ți toate cheltuielile. Păstrează bonurile, extrasele și fă o listă cu mai multe subcategorii: întreținere, hrană și îngrijirea casei, îngrijire personală, autoturism, abonamente de orice fel, copii, animale de companie, medic, ieșiri în oraș. Observă care sunt recurente și care sunt ocazionale. Care sunt necesare, care sunt opționale. Triază-le și vezi unde se duc banii tăi. Doar din această analiză pot apărea posibilități de economisire substanțiale.
Stabilește-ți un scop de economie, pe termen scurt
Stabilește-ți un scop clar pentru care vrei sa pui bani deoparte. Dacă ești la prima încercare de economisire, alege-ți un scop pe termen scurt, 3-6 luni, să vezi cum merge. Când îl vei îndeplini, vei avea satisfacția clară si concretă a planului tău de economii.
Fă-ți bugetul lunar de economisire
Fă-ți apoi un buget realist de cheltuieli lunare. Păstrează, pe cât posibil, doar cheltuielile necesare. Vezi ce poți scădea, inclusiv din acestea. De exemplu, la cumpărăturile de hrană și îngrijirea casei, poți înlocui anumite mărci de produse cu altele mai ieftine. Diferența dintre sumele din acest tabel și cel inițial poate fi economisită.
Fă lista de cumpărături
Obișnuiește-te să pleci la cumpărături doar cu o listă făcută în prealabil. Că sunt cumpărăturile săptămânale sau cele pentru renovarea apartamentului, fă-ți un plan și străduiește-te să îl respecți. Cumpărăturile neprevăzute sau compulsive înghit sume mari de bani din bugetul familiei.
Caută discounturi
Discounturile chiar fac minuni pentru bugetul tau lunar dar și anual. Atunci când ieși la cumpărăturile săptămânale, de exemplu, caută-ți produsele de pe listă mai întâi în zona de promoții. Pentru achizițiile de îmbrăcăminte și încălțăminte, caută haine ieftine pentru bărbați de la eVernisaj.ro sau în magazinele outlet. O altă opțiune este să aștepți discounturile de sezon. Studiază ofertele de electronice și electrocasnice.
Mâncare de acasă și la pachet
O să zici că nu e mare lucru un sendviș și o cafea la prânz, dar, dacă asta se întâmplă zilnic și faci un calcul pe un an întreg, vei începe să îți iei prânzul și chiar și cafeaua de acasă. În plus, gătiți acasă, împreună cu prietenii sau familia, mai des. E o sursă minunată de amintiri plăcute.
Micșorează facturile lunare
Stinge lumina în camerele în care nu stai, nu lăsa apa să curgă degeaba, dă temperatura boilerului și centralei mai mică. La toate astea, sigur te-ai gandit deja. Uneori, trebuie chiar să cheltuiești mai mult ca să economisești. Investește în izolarea termică a casei, în electrocasnice sau alte aparate care au un consum mic de energie. Sunt investiții care îți vor micșora, semnificativ, costurile lunare la energie și gaze. Verifică abonamentele la telefonie, internet, cablu. E posibil să existe oferte mult mai avantajoase pe piață.
Evită împrumuturile și cardurile de credit
Împrumuturile personale îți pot zgudui bugetul lunar, atunci când vine scadența. Cardurile de credit, împrumuturile bancare și descoperirile de cont au dobânda și comisionul de administrare destul de piperate, în general. Creditele de nevoi personale sunt de accesat doar în caz de strictă necesitate. Mai degrabă, economisește și e posibil să poți cumpăra cu banii jos.
Soluții convenabile de vacanță
Caută-ți vacanțele din vreme, astfel încât să ai timp să găsești o ofertă bună. Fă-ți vacanța la început sau la sfârșit de sezon, cănd prețurile sunt mai mici. Dacă vrei să economisești banii de avion, caută destinații apropiate, care pot fi parcurse cu mașina sau cu trenul. Sau, ia-ți intervale mai lungi de vacanța, dar închiriază apartamente în loc de hoteluri.
Aplică aceste trucuri de economisire și preia controlul propriilor finanțe. Ține minte scopurile și stabilește-ți prioritățile. E important să fii sincer cu tine și să știi că schimbarea începe chiar de la tine.