195 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Române

Provenind dintr-o veche familie de boieri moldoveni, din zona Fălciului (zona Bârladului), Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Moldovei și Țării Românești, a fost cel care a pus bazele statului modern român.

Domnia sa, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne, prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României și al primului guvern unitar, dar și prin reformele sale: adoptarea primei constituții românești, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrară, dar și cea a învățământului.

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820 și a învățat, până în 1831, în pensionul francez Sachetti, la Galați, iar apoi, la Iași, în pensionul condus de francezul Victor Cuenim, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Eugen Alcaz, precum și pe viitorul mare artist Matei Millo.

Și-a continuat studiile, la Paris, unde a obținut diploma de bacalaureat în litere în 1835. S-a înscris la medicină, apoi la drept, nefinalizând însă cursurile acestor facultăți. A devenit membru al Societății economiștilor din Paris. A revenit în țară și s-a înrolat cadet în armată (septembrie 1837). În februarie 1840 a demisionat, și, din 1842, a ocupat postul de președinte al judecătoriei Covurlui.

În primăvara anului 1844, Alexandru Ioan Cuza s-a căsătorit cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache, stăpânul moșiei Solești din Vaslui. Mama Elenei, Ecaterina era din neamul Sturdza. Legat de acest eveniment, un fapt notabil a fost acela al refuzului categoric din lista dotală a soției sale a robilor țigani, Alexandru Ioan Cuza acceptând, astfel, hotărârea Adunării Obștești din 31 ianuarie 1844 de dezrobire a țiganilor de pe moșiile domnești și mănăstirești.

Din 1845, Alexandru Ioan Cuza a încetat să mai dețină funcția de președinte al judecătoriei Covurlui, distanțându-se hotărât de regimul domnitorului Mihail Sturdza.

La 27 martie 1848, la hotelul Petersburg din Iași, prezent în rândul celor peste o mie de revoluționari moldoveni, Alexandru Ioan Cuza a luat cuvântul și a semnat documentul programatic Petiția-proclamațiune a boierilor și notabililor Moldovei. Rănit în confruntarea care a avut loc, Alexandru Ioan Cuza, a fost arestat și trimis spre deportare. Viitorul domnitor, alături de alți șase revoluționari au reușit să se refugieze la viceconsulul englez de la Brăila, evitând astfel deportarea și anchetarea lor în Imperiul Otoman.

Alexandru Ioan Cuza a participat la Marea Adunare Națională de la Blaj, în Transilvania, din 3/15 mai 1848, unde l-a ascultat pe Avram Iancu spunând: „Ardealul nu mai este Ardeal, ci România” și „Uitați-vă pe câmp, românilor suntem mulți ca cucuruzul brazilor, suntem mulți și tari”.

Din cauza holerei care izbucnise în Bucovina, a plecat la Viena, apoi la Paris, și la Constantinopol, de unde s-a întors în țară, alături de noul domn al Moldovei, Grigore Ghica, un om cu vederi mult mai liberale decât predecesorul său, Mihai Sturdza, și un partizan convins al Unirii.

Alexandru Ioan Cuza a ocupat succesiv posturile de președinte al Judecătoriei Covurlui, director al Ministerului de Interne și pârcălab al ținutului Covurlui. A devenit un bun cunoscător al problematicii administrative a țării, implicându-se în învățământ și sănătate. Totodată, el a desfășurat și o activitate unionistă considerabilă.

Activitatea unionistă și scandalul alegerilor pentru divanul ad-hoc din 1857, l-au făcut pe Cuza să demisioneze din administrația caimacamului Nicolae Vogoride. Au fost organizate noi alegeri pentru divan, care au dat un covârșitor câștig de cauză taberei unioniste.

După deschiderea lucrărilor acestui important for, la 22 septembrie 1857, la Iași, Alexandru Ioan Cuza și-a dovedit consistența politică în numeroasele dezbateri la care a participat activ. El a susținut desființarea privilegiilor de clasă și s-a pronunțat pentru rezolvarea chestiunii agrare.

Nicolae Vogoride și-a revizuit atitudinea față de Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a avansat colonel în august 1858. A devenit, apoi, ajutorul hatmanului Miliției moldovene și, în octombrie 1858 — în timpul căimăcămiei de trei, Catargiu, Sturdza și Panu—, a ajuns hatman. În această calitate, Cuza era practic comandantul armatei moldovene, post de mare importanță în vremurile ce aveau să urmeze. În cadrul Adunării Elective — cea care urma să aleagă noul domnitor al Moldovei—, Alexandru Ioan Cuza a fost ales vicepreședinte alături de Petre Mavrogheni.

Conform prevederilor Convenției de la Paris, act constituțional elaborat de puterile garante în 1858, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă. Lucrările Adunării elective s-au deschis la 28 decembrie 1858 și a validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși.

Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, din nefericire, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului. Aripa conservatoare era divizată între cei doi candidați: Mihail Sturdza, fostul domn al Moldovei (1834-1849) și fiul acestuia, Grigore Sturdza.

După retragerea candidaturii lui Costache Negri, Mihail Kogălniceanu renunță și, în plus, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, propune drept candidat unic al acestei grupări pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. La propunerea lui Anastase Panu, deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea, nu este întâmplător faptul că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza.

Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere ‘drepturile și interesele patriei’ și să asigure ‘binele și fericirea nației române’.

Discursul lui Mihail Kogălniceanu, în numele Adunării Elective, exprimă cel mai bine speranțele care se puneau în noul domn: „Prin înălțarea ta pre tronul lui Ștefan cel Mare, s-a reînălțat însăși naționalitatea română. Alegându-te de capul său, neamul nostru a vroit să împlinească o veche datorie către familia ta, a vroit să răsplătească sângele strămoșilor săi vărsat pentru libertățile publice. Alegându-te pe tine domn în țara noastră, am vroit să arătăm lumei aceea ce toată țara dorește: la legi nouă om nou.O, Doamne! Mare și frumoasă îți este misia…Fii dar omul epohei; fă ca legea să înlocuiască arbitrariul, fă ca legea să fie tare; iar tu, Măria ta, ca Domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru cari mai toți domnii trecuți au fost nepăsători și răi. Nu uita că, dacă cincizeci de deputați te-am ales domn, însă ai să domnești peste două milioane de oameni!…Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetățean; urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr, și închisă la minciună și lingușire”.

Alegerea lui Cuza a fost primită cu o bucurie fără margini. Vasile Alecsandri nota: „A-ți spune entuziasmul pe care l-a produs această alegere este un lucru cu neputință…timp de trei zile populația din Iași s-a dedat la adevărate nebunii”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata