30 de ani de la retragerea „Zeiţei de la Montreal”, Nadia Comăneci

Nadia Comăneci este vicepreşedinte al Consiliului Director al „Special Olympics International”, preşedinte onorific al Federaţiei Române de Gimnastică (din 1996), preşedinte onorific al Comitetului Olimpic Român (martie 2002), Ambasadorul Sporturilor Româneşti, vicepreşedinte în Consiliul Director al Asociaţiei Distrofiei Musculare şi membră a Fundaţiei Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

În cadrul unei ceremonii desfăşurate la Washington (SUA), a fost recompensată cu premiul „Flo Hyman” (1998) pentru merite deosebite în sport, iar în 1999, la Viena, a fost declarată „Sportiva secolului XX”. În ianuarie 2007, cotidianul spaniol „El Mundo Deportivo”, a desemnat-o, de asemenea, sportiva secolului XX, în urma unui sondaj făcut în rândul a 60.000 de iubitori ai acestui sport. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat în 2007 recordul reuşit de Nadia Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO.

În anul 2000, gimnasta primeşte Ordinul Naţional „Steaua României”, iar în 2009 Patriarhul Daniel i-a acordat Ordinul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În decembrie 2003, i s-a publicat prima carte: „Scrisori către o tânără gimnastă”. În septembrie 2006, la aniversarea a 100 de ani de existenţă a Federaţiei Române de Gimnastică s-a instituit trofeul Nadia Comăneci.

„După ce mi-am încheiat cariera de gimnastă nu m-am mai urcat pe niciun aparat. Acum fac fitness şi merg mult cu bicicleta. Gimnastica s-a încheiat pentru mine, nu mai am 14 ani”, spune Nadia într-un interviu acordat unui cotidian german. „Când mă uit cât de multe lucruri s-au schimbat pe planeta asta, şi chiar în România, ţara mea natală, după anul 1976, parcă a trecut o veşnicie. Când mă gândesc la acea zi, parca s-a întâmplat ieri. Dacă mă întreabă cineva, ce am făcut în septembrie 1987 sau în decembrie 1993, nu aş putea răspunde, dar ştiu cu exactitate ce am făcut în toată luna iulie 1976. În viaţa unui om sunt puţine zile care îţi rămân marcate cu exactitate, cum e acea zi pentru mine, când am luat notele de 10”, mărturiseşte celebra gimnastă.

Când îşi aduce aminte de faptul că organizatorii de la Montreal s-au aflat în imposibilitatea de a afişa nota 10 şi au pus doar un 1, Nadia zâmbeşte: „M-am întâlnit cu şeful firmei care s-a ocupat atunci de tabela electronică. El mi-a zis că, doar cu câteva luni înainte de Olimpiadă, a propus o nouă tabelă cu două cifre, astfel încât să fie posibilă afişarea notei 10. A primit răspunsul că oricum nimeni nu e în stare să obţină un 10 curat. După acea zi, la fiecare turneu la care a fost implicat, i-a întrebat pe organizatori dacă particip şi eu, poate e nevoie de o tabelă cu două cifre”.

Întrebată de condiţiile de antrenament din perioada comunistă, Nadia a dezvăluit: „Condiţiile din acea perioadă sunt bine cunoscute, însă au fost o plăcere pentru mine. Am avut talent şi voiam să ajung sus, în vârful lumii, iar pentru asta trebuia să mă antrenez din greu. Eu nu m-am plâns niciodată de condiţiile de antrenament din acea perioadă. Știam că sunt necesare pentru a ajunge acolo unde visam. Nu mă interesează ce spun alţii sau alte gimnaste, fără muncă şi sacrificii nu ajungi nicăieri. Eu am muncit cu plăcere şi n-am avut senzaţia că mi-ar fi furat cineva copilăria”.

Luna noiembrie 1989, perioada în care Nadia a fugit din ţară, rămâne impregnată în memoria fostei sportive. „Am fost o prizonieră în propria mea ţară. Tot poporul era în situaţia mea. Fiecare avea obligaţia să facă cumva să supravieţuiască. Parcă eram într-un râu şi curentul ne lua pe toţi. Nu venea nicio barcă de salvare. Eram ţinută sub observaţie. M-au urmărit permanent, dar eram obişnuită cu asta. Ce puteam face? La o revoluţie încă nu se gândea nimeni. La sfârşitul lunii noiembrie 1989, am ales să părăsesc ţara. Noaptea, prin păduri, peste lacuri îngheţate, am reuşit să trecem în Ungaria, apoi în Austria. Dacă aveam paşaport de turist totul era mai simplu, dar nu posedam aşa ceva. Par lucruri simple, dar sunt greu de explicat. Nu m-am temut, ştiam că e singura soluţie pentru mine, pentru a-mi câştiga libertatea. A fost un instinct pe care l-am urmat şi nu regret ce am făcut. Cred în corectitudinea alegerii mele”, explica Nadia în acelaşi interviu.

Vestea morţii lui Nicolae Ceauşescu nu a trezit în Nadia gândul de a reveni în ţară.

„Când a murit Ceauşescu eram deja în SUA. Îmi depusesem o cerere pentru azil şi urmam o procedură complicată pentru imigranţi. Dacă te bucuri de celebritate, procedurile sunt şi mai dificile. Am avut norocul ca la turneele unde participasem să cunosc oameni de calitate, care ulterior m-au ajutat. Nu m-am gândit atunci să mă întorc în România. Pe vremea aceea, acasă trăiam doar ca să supravieţuim de pe o zi pe alta, nu aveam niciun fel de perspective. După Revoluţie, România s-a trezit la viaţă. În America, m-am trezit cu şansa de a-mi decide singură soarta. Mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu ideea de libertate. Abia în 1994, m-am întors pentru prima dată în România”, rememorează fosta gimnastă perioada din viaţa ei.

După 1989, au apărut multe speculaţii despre viaţa sportivei şi motivele plecării ei. „S-a scris că aş fi vrut să mă sinucid, că am avut o relaţie cu Ceauşescu. Numai prostii, pe care românii nu cred că le-au crezut. Nu ştiu cine şi ce interes a avut să apară aceste zvonuri urâte despre mine. Bârfa vinde bine în România. Un reporter român m-a întrebat câţi ani se împlinesc de la divorţul de soţul meu din România, în condiţiile în care eu nu am fost măritată înainte să mă căsătoresc cu Bart. Și chiar de ar fi ceva adevărat, pe cine interesează asta? E viaţa mea”.

Pentru Nadia, familia este şi va rămâne pe primul loc. „Fiul meu Dylan este cea mai mare realizare a vieţii mele. Este adevărat că am scris istorie la Montreal, însă copilul meu mi-a oferit cu totul altceva. Dragostea şi căldura sufletească necesară pentru a creşte aceasta mică comoară. Dylan mi-a schimbat viaţa şi m-a schimbat pe mine. Am învăţat să am răbdare”, mărturiseşte Nadia în interviu.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata