Actorul Burt Lancaster, legendă a filmului american

Una dintre legendele filmului american, actorul Burt Lancaster, s-a născut la 2 noiembrie 1913 la New York. Până în 1930 urmează cursurile Liceului De Witt Clinton din Harlem, unde se dovedește a fi un atlet și baschetbalist remarcabil.

Începe studiile la Universitatea din New York, dar renunță după doi ani și, împreună cu prietenul său Nick Cravat, formează duetul „Lang & Cravat”, colindând diverse varieteuri și cluburi de noapte. Lucrează ca barman, șofer de camion și vânzător până în 1942, când este înrolat în armata americană, în care, pe lângă studii militare, oferă spectacole comice soldaților.

În 1945 joacă, pe Broadway, rolul principal în piesa lui Harry Brown, „A Sound of Hunting”. Refuză apoi șapte oferte de film, pentru ca în 1946 să devină celebru în „The Killers”, produs de studiourile Universal.

Acceptă și roluri secundare în filme precum „All My Sons” (1984) sau „Sorry, Wrong Number”. În 1950, apare în filmul „The Flame and the Arrow”, în regia lui Jacques Tourneur.

În timp ce regizori celebri încearcă să-l angajeze în diferite filme, Lancaster întemeiază, împreună cu Harold Hecht, casa de producție independentă Norma Production Inc. Continuă să interpreteze diferite roluri cum sunt cele de pirat în „The Crimson Pirate” sau acrobat în „Trapeze”.

Recunoașterea mondială vine odată cu filmul „From Here to Eternity”, în care joacă alături de Deborah Kerr și Montgomery Clift. În 1960, obține premiul Oscar pentru prestația din filmul „Elmer Gantry”.

Viitoarele sale roluri îl consacră ca actor complet și îi aduc colaborări cu cei mai mari regizori ai momentului: Luchino Visconti („Il gattapardo”, „Gruppo de famiglia in un interno”); Stanley Kramer („Judgement at Nurenberg”).

Cariera lui Burt Lancaster nu s-a rezumat la film. Astfel, militează alături de Partidul Democrat împotriva rasismului și mărșăluiește împreună cu predicatorul de culoare Martin Luther King.

Apariții teatrale: „A Sound of Hunting” (1945),”The Boys of Autumn” (1981); Distincții: Premiul Oscar în 1960; Premiul Academiei Britanice de Film și Televiziune, în 1982, pentru „Atlantic City”.

A iubit muzica clasică, opera, baletul și pictura.

După două căsnicii, cu acrobata June Ernst și cu actrița Norma Andeson, în 1990 se căsătorește cu secretara sa, Susan Scherer.

În decembrie 1990 suferă o comoție cerebrală și intră într-o stare de comă, din care nu-și va mai reveni până la moarte. Publicul va afla despre acest accident abia în 1993.

A murit la 20 octombrie 1994, cu puțin timp înainte de a fi împlinit 81 de ani, lăsând în urmă doi băieți și două fete provenind din primele căsătorii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata