Adamas Ilkevicius (Samruk-Kazyna): Eficientizarea operaţiunilor Rompetrol din România nu va conduce la restructurări de personal

Conducerea fondului național suveran a statului Kazahstan Samruk-Kazyna, proprietarul companiei KazMunayGas, este interesată de experiența obținută de Rompetrol în implementarea programului ‘Change for good’ destinat eficientizării operațiunilor din România, în ideea de a aplica la nivel de grup această experiență, a declarat Adamas Ilkevicius, Chief Transformation Officer în cadrul fondului, într-un interviu acordat AGERPRES.

Acesta a precizat ca se dorește eficientizarea Rompetrol, dar nu există nicio intenție „să tăiem locuri de muncă” și a subliniat că planurile ambițioase pe care conducerea companiei le are pentru anii următori pot fi „un exemplu de schimbare de succes”.

 

AGERPRES: Referitor la programul ‘Change for good’ ne puteți da mai multe detalii referitoare la măsurile concrete care urmează să fie implementate pentru a atinge obiectivele propuse?

Adamas Ilkevicius: Rolul meu aici este să ascult și să învăț ce face Rompetrol, deoarece cred că echipa managerială de aici are câteva idei foarte bune și ceea ce facem acum este să trecem în revistă planurile, să analizăm rezultatele obținute și modul în care au fost obținute, dintr-un motiv foarte simplu: să înțelegem ce poate fi făcut mai bine în viitor, dar și pentru că, luând drept exemplu Rompetrol, să trimitem un mesaj foarte clar, acela că schimbarea este posibilă atunci când ai o echipă bună.

Eu reprezint fondul național suveran a statului Kazahstan Samruk-Kazyna și noi avem o gamă largă de active, aproximativ 700 de companii, KazMunayGas fiind una dintre cele mai importante dintre ele. În portofoliul nostru suntem interesați de inspirație și, din ce am auzit până acum, Rompetrol poate fi o sursă de inspirație pentru o poveste de succes. Ceea ce au reușit să obțină în ultimii ani prin introducerea unor noutăți este impresionant, iar planurile ambițioase pe care le discută în prezent, pentru anul acesta, pentru 2016 și 2017 sunt convins că vor fi un exemplu de schimbare cu succes.

 

AGERPRES:Programul ‘Change for good’ destinat eficientizării operațiunilor Rompetrol din România va duce la restructurări de personal?

Adamas Ilkevicius: Acest lucru a fost discutat. De ce a fost discutat? Pentru că atunci când spunem transformare sau schimbare prima reacție este că probabil va conduce la eliminarea unor locuri de muncă. Mesajul este unul foarte clar: acesta nu este intenția noastră. De ce? Vrem să utilizam oamenii intr-un mod mai eficient. Avem o echipă bună la Rompetrol, am văzut acest lucru când am vizitat rafinăria și unele benzinării. Nu cred că cel mai inteligent lucru este să faci reduceri pe partea locurilor de muncă. Vrem ca acești oameni să performeze mai bine și în ultimele trei zile am văzut unde este loc pentru îmbunătățiri. Oamenii sunt hotărâți să performeze mai bine, așa că de ce să nu mergem în direcția aceasta? Există loc de îmbunătățiri, da, vrem eficiență, dar nu avem absolut nicio intenție să tăiem locuri de muncă.

 

AGERPRES: Rompetrol ar putea avea probleme din cauza scăderii prețului petrolului?

Adamas Ilkevicius: Rompetrol este mai mult o companie downstream, ceea ce înseamnă că obține țițeiul brut, îl rafinează, realizează un produs pe care îl vinde pe piață prin rețeaua de distribuție. Atunci când prețul țițeiului scade, efectul nu este unul negativ pentru Rompetrol, pentru ca obține petrol mai ieftin. Dacă ne uităm la nivelul grupului KazMunayGas, da aceasta este o perioadă plină de provocări și acesta este un alt motiv pentru care trebuie să regândim modul în care operăm, să ne punem întrebarea dacă suntem într-adevăr eficienți în lucrurile pe care le facem, dacă avem grijă de toate costurile posibile, de toate beneficiile posibile pentru companie. Și această regândire este exact ceea ce numim o transformare.

 

AGERPRES: Credeți că schimbările de aici pot fi implementate și în alte companii din portofoliul fondului Samruk-Kazyna?

Adamas Ilkevicius: Da, suntem interesați să învățam din exemplele de succes și să le implementăm și la alte companii din portofoliul nostru. Dar nu este vorba numai de exemple. Suntem interesați și să facem schimb de capital uman, de asemenea. Să luăm cei mai buni oameni și să le cerem să ni se alăture în alte părți ale organizației noastre pentru a încerca să realizeze aceste diferențe și în alte părți, deoarece experiența de aici este una de succes pentru noi.

 

AGERPRES: Preconizați că rezultatele financiare și, în consecință, dividendele plătite de KazMunayGas către fondul Samruk-Kazyna vor fi mai mari comparativ cu cele de anul trecut?

Adamas Ilkevicius: Nu cred acest lucru pentru că anul trecut a fost unul în care a început scăderea prețului petrolului și, dacă te uiți la KazMunayGas, este o companie sensibilă la evoluția prețului petrolului. Când prețul petrolului scade atât de mult nu te poți aștepta la rezultate mai mari. Avem o atitudine pragmatică față de acest lucru. Am elaborat mai multe scenarii cu privire la evoluția prețului petrolului, inclusiv unele foarte pesimiste conform cărora prețul barilului de petrol ar putea scădea până la 40 și chiar 30 de dolari.

Ce se va întâmpla în acest caz? Cum vom supraviețui? Facem planuri și pentru aceste situații. Cu toate acestea, realitățile de pe piață sunt diferite în acest moment, iar noi urmărim cu atenție performanțele companiei în calitate de acționar majoritar și avem încredere deplină in echipa managerială. Credem că aceasta va face tot posibilul pentru a menține cele mai bune rezultate pentru companie. În ceea ce privește veniturile pentru acest an, nu cred că le vor depăși pe cele de anul trecut, când prețul petrolului era mai mare, dar încă odată, acest lucru ne stimulează să căutam rezerve interne pentru eficiență pe care să le implementăm pentru a reduce acest impact negativ al prețului petrolului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata