Adomniţei: Aeroportul Internaţional Iaşi are cea mai modernă pistă din România

Noua pistă flexibilă a Aeroportului Internațional Iași va fi inaugurată joi, 21 august, începând cu ora 9.30, la eveniment fiind invitați să participe cei mai importanți oameni de stat din România, precum și ambasadori și oficialități din străinătate, a anunțat joi președintele Consiliului Județean Iași, Cristian Adomniței.

„Îi așteptăm pe toți ieșenii cu mare drag, la Terminalul II al Aeroportului, pentru a asista la ceremonia sfințirii și inaugurării noii piste. Este realizarea unui vis de peste 20 de ani al Iașiului. În numai în doi ani proiectul a fost dus la bun sfârșit, inclusiv licitație și execuție. Primul avion care va ateriza va fi cel care vine de la Roma, la 11.25, imediat după evenimentele inițiale. Astăzi am avut ultima ședință extraordinară de Consiliu Județean înainte de inaugurarea noii piste. Am dat ultima hotărâre de Consiliu care permite Iașiului să acceseze fonduri europene având în vedere că ordinul de la Ministerul Transporturilor a venit în urmă cu o săptămână. Astfel, vom recupera de la Uniunea Europeană 56,7 milioane de euro, care reprezintă contravaloare pistei pe care o finalizăm acum, a platformei extinse pentru parcarea aeronavelor și a unui nou terminal’, a declarat Cristian Adomniței.

Președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Iași, Marius Bodea, a anunțat că joi e ultima zi în care vechea pistă este funcțională, Aeroportul urmând a fi închis până pe 21 august.

„Vechea pistă va beneficia de un alt statut, devenind o cale de rulare. Pentru următoarele cinci zile aerogara ieșeană va fi închisă pentru că trebuie realizată joncțiunea între noua pistă și platforma de îmbarcare-debarcare. Dar nu este o veste rea, pentru că acest lucru se datorează faptului că vom da în operare noua pistă, cea mai modernă pistă flexibilă din România”, a spus Marius Bodea.

Prelungirea pistei aeroportului ieșean s-a făcut de la 1.800 la 2.150 metri, restul până la 2.400 metri urmând să fie finalizat și omologat până în luna noiembrie.

Lucrările la noua pistă (flexibilă) de la Aeroportul Iași au început pe data de 7 august 2013. Asocierea Max Boegl România, SC Vega ’93 SRL și SC UTI Grup SA a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fără TVA. Termenul inițial de finalizare era de 25 de luni, în acest termen inclusă și proiectarea. Lucrările includ realizarea pistei de decolare — aterizare, căii de rulare, extinderii platformei și a drumului perimetral, instalației de balizaj, canalizării pentru ape pluviale, precum și a serviciilor de proiectare pentru toate cele menționate anterior.

În luna decembrie a anului trecut Consiliul Județean Iași a depus o cerere de finanțare europeană pentru dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat în derulare), extinderea suplimentară a platformei parcare aeronave și construcția unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decât cel existent.

În luna feburarie a acestui an, proiectul a fost declarat eligibil de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial — Transport (AM POS-T). La sfârșitul lunii mai, AM POS-T a trimis la Bruxelles aplicația Aeroportului Internațional Iași. La mai puțin de 24 de ore după ce a fost transmisă de AM POS-T la Bruxelles, Comisia Europeană a comunicat admisibilitatea cererii de finanțare depuse pentru dezvoltarea și modernizarea Aeroportului Internațional Iași. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata