Afinele sunt recomandate pentru protejarea gingiilor

Se știe de multă vreme că afinele prezintă numeroase avantaje pentru sănătate, iar recent a mai fost pus în evidență unul: au efect protector împotriva inflamării gingiilor, scrie portalul passionsante.be.

Este vorba de fapt despre un extract de afine sălbatice, testat în laborator împotriva Fusobacteium nucleatum, o bacterie extrem de prezentă în placa dentară și care este asociată cu gingivita — inflamarea gingiilor. Netratată, aceasta evoluează spre parodontită, care afectează țesuturile de susținere a dinților, cu un risc real de retragere a gingiilor.

Polifenolii din afine, care se găsesc din abundență în micile fructe, frânează creșterea acestor bacterii și le împiedică să formeze un biofilm (o colonie), etapă majoră în construcția plăcii dentare. Cea mai bună metodă preventivă este perierea dinților de două ori pe zi și efectuarea unui detartraj o dată pe an, fiindcă perierea nu înlătură tartrul consolidat.

Cercetătorii afirmă că anumite componente ale afinelor sălbatice ar putea fi folosite ca principii active ale unei ape de gură, de exemplu. Ei continuă cercetările pentru a stabili cea mai bună metodă de protejare a gingiilor și a cavității bucale și recomandă introducerea afinelor în regimul alimentar obișnuit, încheie passionsante.be. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata