Alba: Restaurarea cetăţii dacice de la Căpâlna necesită fonduri de peste 24 de milioane de lei

Monumentul UNESCO de la Căpâlna, de pe Valea Sebeşului, este singura cetate dacică pentru care autorităţile au realizat o documentaţie tehnico-economică privind restaurarea şi punerea în valoare, a declarat marţi arhitectul şef al Consiliului Judeţean Alba, Eugenia Mărginean.

A fost elaborat un studiu privind restaurarea cetăţii şi au fost obţinute toate avizele necesare, precum şi autorizaţia de construire, a menţionat arhitectul şef al CJ Alba. Având în vedere acest lucru, precum şi datorită importanţei istorice deosebite a acestui sit, CJ Alba a transmis Ministerului Culturii o solicitare de finanţare a lucrărilor de restaurare, suma necesară fiind estimată la peste 24,5 milioane de lei.

Pe lângă restaurarea cetăţii se are în vedere şi amenajarea unui centru de informare şi reabilitarea căii de acces spre situl UNESCO, care parcurge un traseu lung de aproape doi kilometri de la şoseaua naţională, de pe DN 67C, prin pădure.

Ridicată cel mai probabil la mijlocul secolului I î.Hr. de regele Burebista, fortificaţia fiind unul dintre punctele esenţiale în lanţul de apărare a principalelor treceri peste munţi spre Sarmizegetusa, din cetatea de la Căpâlna se mai pot vedea în prezent doar o parte din zidurile de piatră şi trei şanţuri de apărare. Perimetrul cetăţii avea aproape 300 de metri, cu un zid exterior, dar şi cu unul interior în care se afla turnul-locuinţă.

Cetatea a fost ocupată de romani în timpul primului război daco-roman (101-102 d.Hr.). În timpul celui de-al doilea război cu romanii, în anul 106, fortificaţia a fost incendiată.

Nenumăratele descoperiri arheologice, cele mai multe dintre obiecte regăsindu-se în prezent în colecţia Muzeului „Ioan Raica” din Sebeş, atestă faptul că la Căpâlna au locuit daci. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata