Despre întâlnirea cu actorii Teatrului Nottara povesteşte actorul în interviul acordat AGERPRES.
”Îi cunoşteam dinainte. Eram prieten cu Gilda Marinescu, mă mai întâlnisem cu George Constantin şi cu alţi actori şi actriţe ale teatrului, mai aveam câţiva colegi de Institut care veniseră înaintea mea aici şi cunoşteam puţin atmosfera, dar îmi era teamă să mă gândesc. Pe vremea aceea eram angajatul unui teatru destul de pauper, se chema Teatru Regional Bucureşti, un teatru cu un statut dubios, incert, un teatru, cum ar fi astăzi, al judeţului Ilfov, era al regiunii Bucureşti, jucam mai mult prin sate, prin cămine culturale, deci nu aveam o perspectivă foarte luminoasă până într-o bună zi când la o emisiune de duminică la prânz, o emisiune de divertisment, făcută de un regizor bun de la televiziune, am spus un fragment din ‘Bocet pentru Ignacio Sánchez Mejías’ al lui Federico García Lorca, un text foarte greu şi foarte frumos, şi aici s-a întâmplat miracolul. Horia Lovinescu nu se uita la televizor, chiar ne spunea că îl detestă, d’apăi într-o duminică după-masă, la ora două, ce a căutat la televizor? Cert este că a doua zi, luni, când am venit la teatru să văd o vizionare cu ‘Fedra’ cu Gilda Marinescu, s-a uitat la mine, s-a oprit, eu ştiam cine este, şi a spus: ‘Dumneata ieri nu ai spus o poezie la televizor?’, ‘Ba da.’, ‘Aş fi încântat dacă ai dori să faci parte din trupa Teatrului Nottara!’. Marţi am fost angajat”, îşi aminteşte marele actor.
Din 1970 a jucat pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, până în prezent, în piese precum: ”Anonimul” de Ion Omescu (1969); ”Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski (1970); ”Bună seara domnule Wilde” de Oscar Wilde (1971); ”Craii de curte veche” de Mateiu Caragiale (1978); ”Al patrulea anotimp” de Horia Lovinescu (1989); ”Regele moare’ de Eugen Ionesco (1991); ”Arşiţa şi viscolul” de Mihai Ispirescu (1993). A mai jucat în alte multe spectacole, colaborând cu mari regizori — ”Cui i-e frică de Virginia Woolf” de Edward Aldee (r. Radu Gabrea, 1999), ”Vino la pod, iubita mea!” de K. Gabor (r. Alexandru Repan),”Hora iubirilor” de A. Schnitzler (r. Felix Alexa), ”Romeo şi Jeanette” de J. Anouilh (r. Claudiu Goga), ”Prăpăstiile Bucureştilor” după Matei Millo (r. Ada Lupu), ”Jocul dragostei şi-al morţii” de R. Rolland (r. Lucian Giurchescu), ”Richard al III-lea nu se mai face” de Matei Vişniec (r. Michel Vivier), ”Variaţiuni enigmatice” de E. Schmidt (r. Claudiu Goga) şi multe altele.
Pentru Alexandru Repan, întâlnirea şi colaborarea cu Horia Lovinescu reprezintă şi astăzi un mare ”noroc”.
”Am avut marele noroc să joc dramaturgia lui Horia Lovinescu. Pe vremea aceea, cine îşi mai aduce aminte, era obligatoriu ca 60% din repertoriu unui teatru să fie piesă contemporană şi 40% să fie româneşti, ale dramaturgiei româneşti. (…) Deci am avut norocul să joc într-o dramaturgie românească solidă, care forma actorul, mintea, sufletul şi, mai ales, cultura lui. Şi, după aceea, au venit regizori din generaţia mea, actori din generaţia mea, s-a împrospătat trupa, au venit Dan Micu, Sandu Dabija, Dominic Dembinski şi toţi au început să pună piese şi cu noi, nu, numai cu marea gardă a Teatrului Nottara care exista când am venit noi. După aia au venit rolurile cele bune cu piesele lui Horia Lovinescu, după aceea one-man show-ul meu ‘Craii de Curtea Veche’, care m-a uns pe inimă mulţi ani la rând”, mărturiseşte maestrul.
Văzând în el un actor cu carismă şi talent, scenaristul Titus Popovici i-a oferit rolul împăratului Austriei din filmul „Horia” (rolul principal fiind jucat de Ovidiu Iuliu Moldovan). În film s-a remarcat, cu precădere, în roluri care evocă personalităţi istorice. Din bogata sa filmografie, atât pe marele ecran, cât şi în televiziune, cităm: ”Vacanţă la mare” (1962), ”Ciprian Porumbescu” (1972), ”Cantemir” (1975), ”Războiul de Independenţă” (serial TV, 1977), ”Vlad Țepeş” (1979), ”Am fost 16” (1980), ”Burebista” (1980), ”Masca de argint” (1984), ”Bătălia din umbră” (1985), ”Colierul de turcoaze” (1985), ”Rochia albă de dantelă” (1988, r. Dan Piţa), ”Trahir” (1992, r. Radu Mihăileanu), ”Faimosul paparazzo” (1999, r. N. Mărgineanu), ”Sindromul Timişoara — Manipularea” (2004, r. Marius Barna), ”Youth Without Youth / Tinereţe fără tinereţe” (2007, r. Francis Ford Coppola).
Din 1990 a predat actoria la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie, devenit apoi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”.
În prezent, maestrul Alexandru Repan pregăteşte un spectacol după unul dintre scriitorii săi preferaţi — Eric-Emmanuel Schmitt, o dramatizare a romanului „Oscar şi Tanti Roz”. Este al treilea spectacol de acest autor, după „Variaţiuni enigmatice” şi „Vizitatorul” în regia lui Claudiu Goga.
„Pentru primul spectacol au fost trei — patru încercări în Bucureşti de a se pune acest spectacol şi din motive independente de voinţa lui Eric-Emmanuel Schmitt nu au reuşit să se înfiripe şi atunci, într-o bună zi, când a venit domnul Goga cu propunerea, am îmbrăţişat-o imediat, l-am rugat pe Diaconu (actorul Mircea Diaconu — n.r.) să accepte să joace, a făcut acest cuplu minunat care de 12 ani încântă, din când în când, publicul spectator”, spune maestrul .
În opinia acestuia, mesajul piesei este că ”viaţa, ca să aibă un sens, trebuie să crezi în ceva de dincolo de moarte, altfel viaţa este un pasaj plictisitor, scurt şi dureros”.