Alin Anastasescu, acţionar Club Colectiv: Îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple

Alin Anastasescu, unul dintre acționarii clubului Colectiv, a transmis, joi seara, prin intermediul avocatului său, un mesaj în care își exprimă „regretul enorm” pentru suferința celor care au pierdut oameni dragi în noaptea de 30 octombrie, adăugând că își dorește „cu disperare” să ajute „ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple”.

„Încă din noaptea tragediei îmi caut cuvintele să spun condoleanțe celor care au pierdut oameni dragi pe 30 octombrie, la Colectiv, și regretul meu enorm pentru suferința tuturor. În continuare, cred că nimic din ce aș putea spune nu va cuprinde toată durerea. Retrăind oră de oră acea noapte, îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple”, este mesajul public al lui Alin Anastasescu, transmis prin intermediul avocatului Adrian Bendeac.

Cei trei acționari și administratori ai clubului Colectiv — Paul Gancea, George Anastasescu și Costin Mincu — au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, a decis marți Judecătoria Sectorului 4.

Aceeași judecătorie a dat publicității, joi, motivarea deciziei din 3 noiembrie, prin care un magistrat de la această instanță a admis propunerea Parchetului General de arestare preventivă a celor trei acționari și administratori de la clubul Colectiv.

Cei trei acționari de la Colectiv au dat dovadă „de o gravă neglijență și de iresponsabilitate în administrarea clubului”, acesta fiind unul dintre motivele pentru care un judecător a dispus ca ei să fie arestați preventiv. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata