ANAF declanşează operaţiunea „Venus”; vor fi controlate comerţul cu flori, unităţi de alimentaţie publică şi saloane de înfrumuseţare

Direcţia Generală Antifraudă începe, de vineri, 26 februarie, monitorizarea şi controlul la nivel naţional ale comerţului cu flori şi plante ornamentale, unităţilor de alimentaţie publică şi saloanelor de înfrumuseţare, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) remis, miercuri.

‘Operaţiunea ‘Venus’ îşi propune diminuarea evaziunii fiscale în comerţul cu flori şi plante ornamentale, încurajarea importatorilor, a deţinătorilor de depozite, a producătorilor şi a comercianţilor engros şi en detail ca să-şi organizeze mai riguros activitatea economică, evidenţele financiar-contabile şi fiscale. Un alt obiectiv este creşterea gradului de conformare fiscală, inclusiv prin utilizarea aparatelor de marcat electronice. Este doar una dintre acţiunile majore la nivel naţional pe care Direcţia Generală de Antifraudă le va iniţia periodic în scop preventiv, respectiv pentru creşterea nivelului de conştientizare şi, implicit, de conformare fiscală a unor activităţi economice în care colectarea taxelor şi impozitelor este deficitară’, se arată în comunicat.

Stabilirea calendarului, a modului de acţiune, identificarea categoriilor de contribuabili şi a activităţilor cu risc fiscal au la bază analiza informaţiilor şi a datelor disponibile la nivel central, rezultatele unor acţiuni anterioare, dar şi propuneri ale direcţiilor regionale antifraudă, adaptate specificului local. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata