Angajaţii administraţiei publice centrale vor avea pauză de masă de o oră

Angajații din structurile aparținând administrației publice centrale vor beneficia de pauză de masă de o oră, în intervalul orar 13,00 – 14,00, programul de lucru pentru fiecare zi lucrătoare rămânând însă de 8 ore, reiese dintr-un proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii.

‘Cerințele de ordin biologic impun ca angajații să servească masa în perioada în care se află la serviciu, ceea ce, în prezent, se produce în cadrul celor 8 ore ale programului zilnic de lucru. Din punctul de vedere al instituției publice, perioada în care se servește masa, în timpul celor 8 ore ale zilei de muncă, reprezintă o perioadă în care angajatul nu lucrează, fiind foarte rare situațiile în care timpul alocat mesei se recuperează în aceeași zi.

Ca atare, se dorește introducerea unei pauze pentru masă de o oră zilnic pentru angajații din structurile aparținând administrației publice centrale, în intervalul orar 13,00 — 14,00, care nu este inclusă în durata normală a timpului de muncă. Programul zilnic de lucru pentru fiecare zi lucrătoare rămâne de 8 ore, la care se adaugă pauza pentru masă de o oră în fiecare zi lucrătoare a săptămânii‘, se arată în Nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre.

Potrivit dispozițiilor art. 116 alin.(2) din Legea nr. 53/2003 — Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, noile prevederi vor respecta durata normală a timpului de muncă, de 40 de ore pe săptămână.

De asemenea, noile prevederi nu se aplică instituțiilor publice din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și din sistemul administrației penitenciare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata