Apa minerală medicinală de Vâlcele, remediu natural pentru bolile secolului

18

În localitatea Vâlcele, nu departe de municipiul Sfântu Gheorghe, există un izvor cu apă minerală tămăduitoare, cu un conținut extrem de mare de magneziu, prin urmare reprezintă un excelent remediu natural pentru una dintre bolile secolului – stresul.

Este una dintre puținele ape minerale medicinale din țara noastră care se îmbuteliază manual și se vinde în magazine.

”Nu are adaosuri și nici îmbunătățiri. E îmbuteliată așa cum vine din pământ, fără nicio intervenție, fără a scoate sau a introduce ceva. Apa ajunge la consumator așa cum a fost făcută și echilibrată în cel mai performant laborator pe care îl cunosc — natura. (…) Sunt o sumedenie de specialiști care spun că apa structurată la pulsul Pământului, la 7,85 Hertz, este compatibilă energetic cu organismul uman, în timp ce apa destructurată molecular, bătută cu pompele, tratată, supusă la presiuni mari, pierde din calitatea și energia pe care ar trebui să o aducă organismului”, a declarat Silviu Manole, patronul societății Wega Invest.

Mai mult decât atât, acesta are grijă ca oamenii care lucrează la îmbutelierea apei să fie ”pozitivi” și să aibă o stare fizică și psihică bună.

”În general avem grijă ca acei oameni care lucrează la îmbutelierea apei să aibă tot timpul un confort psihic și spiritual pozitiv, pentru că apa interacționează foarte mult cu oamenii în apropierea cărora se află și orice sentiment negativ generat de om influențează structurarea moleculară a apei în sens pozitiv sau negativ și atunci ar fi incorect să le dăm oamenilor care dau bani pe produsul nostru o apă minerală cu influențe energetice negative”, a mai spus Silviu Manole.

El a declarat că teoria sa se bazează pe cultura chineză, dar și pe numeroase studii și cercetări făcute de academicieni și oameni de știință, printre aceștia numărându-se japonezul Emoto Masaro, autorul bestseller-ului ”Messages from Water”.

”Filosofia vine din vechime, din cultura chineză (…), dar trecând prin istorie spre vremurile actuale, cele mai cunoscute, cred, sunt studiile profesorului Emoto Masaro, studiile de care puțină lume știe, ale unui pionier în studiul apei, anume Henri Coandă, și, de asemenea, ale regretatului profesor Mânzatu, care a ajuns la performanțe extraordinare în ce privește apa și influența dintre om și apă. (…) Și alți oameni mi-au confirmat acest lucru. Spre exemplu, am găsit o firmă în București care se ocupă cu un produs special bazat pe o ciupercă japoneză, iar cei de acolo mi-au confirmat că în sala lor de fermentare, unde intră o singură persoană, dacă acea persoană venea la serviciu nervoasă sau supărată strica toată șarja. A fost o confirmare a faptului că de ani de zile eu făceam un lucru cât se poate de corect — să am grijă ca în apropierea apei să fie numai oameni pozitivi”, a explicat Silviu Manole.

Apa minerală de Vâlcele, cunoscută încă de pe vremea romanilor, conține peste 335 miligrame de magneziu la litru, numărându-se într-un clasament mondial în primele 20 din lume la acest capitol. Specialiștii spun că magneziul este responsabil de producerea a circa 325 de reacții biochimice în organismul uman, iar lipsa acestuia este asociată clinic cu boli precum Alzheimer, angină pectorală, anorexie, accidente vasculare, boli cardiovasculare, calculi renali, crampe musculare, constipație, depresie, diabet, dereglări tiroidiene, scleroză, etc.

Foarte bogată și în fier, această apă este recomandată în tratamentul anemiilor și în perioada de convalescență, pentru indigestii, astenii, stări de somnolență sau apatie, colite și enterocolite, precum și pentru tratarea afecțiunilor biliare. De asemenea, are efecte benefice în prevenirea osteoporozei, astmului și bronșitelor cronice, spasmofiliei, afecțiunilor psihice la copii, fiind recomandată și persoanelor care se tratează prin regimuri dietetice de boli cum ar fi cancerul, psoriazisul, scleroza în plăci, tumorile benigne sau leucemia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata