Autorităţile române au semnat contracte de fonduri europene în valoare de peste 300 milioane euro

Autorităţile române au semnat joi, 3 aprilie, contracte de fonduri europene în valoare de peste 300 milioane euro în domeniul cercetării, cu beneficiari precum universităţile.

„Semnăm astăzi contracte de peste 300 milioane euro şi această sumă, marea majoritate, provine din fonduri europene. (…) Vor fi semnate astăzi 35 de proiecte (dedicate cercetătorilor — n.r.), cu o durată 18 luni, valoarea asistenţei financiare fiind de aproximativ 93 milioane euro. Vor fi sprijiniţi peste 3.700 de doctoranzi şi peste 1.900 de cercetători post doctorat care îşi înscriu cercetările în domeniile prioritare stabilite în conformitate cu Strategia Naţională de Cercetare — Dezvoltare. Cuantumul lunar al bursei pe care tinerii îl vor primi este de 1.800 lei pentru fiecare doctorand şi 3.700 lei pentru fiecare cercetător post doctorat. Aceştia se adaugă celor peste 7.235 de doctoranzi şi 644 de cercetători post doctorat sprijiniţi până acum cu peste 250 milioane euro”, a declarat ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Știinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu.

Potrivit acestuia, până în acest moment, producţia ştiinţifică a acestor tineri se ridică la peste 30.000 de lucrări ştiinţifice, dintre care peste 7.000 publicate în reviste internaţionale, cotate în baze de date.

Mihnea Costoiu a fost prezent joi la semnarea contractelor cu beneficiarii proiectelor de cercetare finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Operaţiunea — Dezvoltarea infrastructurii C-D (cercetare-dezvoltare).

Au participat, de asemenea, prim-ministrul Victor Ponta şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata