Autostrada A1, închisă circulaţiei rutiere din cauza vizibilităţii reduse

Circulaţia pe Autostrada A1 a fost închisă sâmbătă, 25 ianuarie, începând cu ora 6,30, din cauza vizibilităţii extrem de reduse, respectiv sub 20 de metri, a anunţat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Măsura a fost luată la iniţiativa Poliţiei Rutiere, în vederea evitării producerii accidentelor, iar redeschiderea circulaţiei va fi anunţată în timp util, precizează CNADNR într-un comunicat remis sâmbătă .

Ca alternativa pentru traseul Bucureşti – Piteşti, CNADNR recomandă utilizarea DN7: Bucureşti – Titu – Găieşti – Piteşti.

De asemenea, CNADNR recomandă participanţilor la trafic să respecte indicaţiile şi restricţiile semnalate de Poliţia Rutieră şi să evite zonele afectate de zăpadă şi viscol. „Dacă totuşi nu se poate evita deplasarea în aceste zone, recomandăm ca participanţii la trafic să nu plece la drum fără a avea autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţiile de iarna (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, combustibil, pături, săculet cu material antiderapant, alimente, apa, etc.)”, menţionează CNADR.

Nu în ultimul rând, participanţii la trafic sunt sfătuiţi să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a CNADNR.  (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata