Băsescu: Nu am avut informaţii până am plecat din mandat că Udrea ar fi implicată în lucruri ilegale

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni seară, că până a plecat din mandat nu a avut informații că Elena Udrea ar fi fost implicată în lucruri ilegale și a reafirmat că are încredere în aceasta până când un judecător va spune că este vinovată.

„Eu nu am avut nicio informație până când am plecat din mandat că Elena Udrea ar fi implicată în lucruri ilegale.(..) Nu voi intra în corul mediatic care se desfășoară acum la adresa Elenei Udrea mai ales că mâine acest om se prezintă în fața judecătorilor. Voi respecta comportamentul, ceea ce am respectat în tot mandatul meu, și anume comportamentul prin care să nu încerc să influențez vreo decizie”, a afirmat Traian Băsescu la TVR1, calificând drept „minciună” afirmația potrivit cărora justiția ar fi așteptat ca el să termine mandatul de șef al statului pentru a o ancheta pe Elena Udrea.

Băsescu și-a reafirmat încrederea în aceasta și a susținut că asupra fostului ministru se exercită un adevărat linșaj mediatic.

„Am încredere în acest om. Când un judecător va spune că este vinovată, voi recunoaște indiscutabil decizia judecătorului, dar deocamdată discutăm de o fază premergătoare în care și DNA-ul scrie (…) că prezumția de nevinovăție funcționează. Ultimul meu gest legat de justiție a fost aprobarea începerii urmăririi penale pentru cinci foști miniștri: doamna Ecaterina Andronescu, domnul Tănăsescu, domnul Sandu … cinci erau. Am încheiat conferința de presă spunând că acești oameni nu sunt vinovați în acest moment, merg în fața justiției … Este și așa un linșaj mediatic și sigur am văzut că presa a început să observe că totuși domnul Voiculescu a fost anchetat în libertate timp de vreo 10 ani, domnul Adrian Năstase, domnul … din acest motiv nu vreau să comentez”, a spus fostul șef al statului.

Băsescu a mai susținut că avalanșa de solicitări ale Parchetului de începere a urmăririi penale a Elenei Udrea „este o situație de Guiness Book”. „Este o avalanșă pentru care trebuie să fii extrem de tare să reziști, să ai un caracter foarte puternic, pentru că altfel te prăbușește moral și un om care nu se mai poate bate este un om condamnat, iar eu cred că Elena Udrea, eu așa o știu, e un om care nu minte și în care poți să ai încredere. Eu nu am auzit-o pe femeia asta vorbind de bani, să ia bani, sa facă ceva … Sunt 11 ani de când colaborez cu ea și am și investit enorm în încredere și politic”, a mai spus fostul președinte. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata