Băsescu: Ucraina, agresată de forţele militare ruseşti; România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare

România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

„România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei, fără acordul acesteia şi în afara acordurilor bilaterale şi a notificărilor ulterioare deja existente este o agresiune la adresa Ucrainei. În momentul de faţă, noi considerăm că Ucraina este agresată de forţele militare ale Federaţiei Ruse. România consideră că statele semnatare ale Memorandumului de la Budapesta din 1994 au obligaţia să declanşeze imediat un proces de negociere care să ducă la restabilirea legalităţii internaţionale, inclusiv prin încetarea oricărei acţiuni a Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei. Acest acord între SUA, Marea Britanie şi Federaţia Rusă reprezintă în viziunea noastră, alături de legislaţia internaţională în materie, garanţia pentru independenţa şi suveranitatea Ucrainei”, a afirmat Băsescu, duminică, la Palatul Cotroceni.

În context, Băsescu cere Rusiei sistarea oricărei operaţiuni militare ce vizează Ucraina.

„România cere Federaţiei Ruse sistarea oricărei operaţiuni militare care vizează Ucraina şi revenirea în limitele Acordului de la Kiev şi de la Harkov, semnate între Ucraina şi Federaţia Rusa în anul 1997 şi 2010. Sunt acordurile care vizează staţionarea Flotei Ruse la Sevastopol”, a adăugat Băsescu.

El a precizat că România susţine fără rezerve integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei .(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata