Braşov: Rezervaţia Valea Zimbrilor, o oază de linişte şi relaxare

Rezervaţia „Valea Zimbrilor” din comuna Vama Buzăului, a doua din judeţul Braşov după rezervaţia de urşi „Libearty” de la Zărneşti, este un loc deosebit ce trebuie vizitat de turiştii care ajung în zona de un pitoresc aparte având în vedere că la est se învecinează cu Munţii Siriului, iar la sud-vest cu Masivul Ciucaş.

Situată la 45 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ, Rezervaţia „Valea Zimbrilor” se întinde pe o suprafaţă de 10 hectare şi are în prezent 23 de exemplare faţă de numai cinci, câte erau în toamna anului 2008 când a luat fiinţă. Primele cinci exemplare au fost aduse din Austria şi Elveţia, câte două şi unul din Italia. Băncile, foişoarele şi leagănele amplasate la umbră, oferă turiştilor condiţii foarte bune de a sta cât mai mult în compania superbelor animale.

La şase kilometri de rezervaţie se află cascada „Urlătoarele”, o înşiruire de cascade mici, care se pot trece cu piciorul, unde turiştii pot ajunge pe un drum forestier şi chiar pot urca până în vârful căderii de apă.

„Este o zonă foarte frumoasă şi liniştită unde, pe lângă rezervaţie poţi să faci şi câteva mici trasee până la cascada „Urlătoarele” sau în jurul rezervaţiei. Din păcate, nu ne vizitează foarte mulţi turişti aşa cum se întâmplă cu alte obiective din judeţ, probabil şi din cauza distanţei. Preţul biletului de intrare este doi lei, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Alături de cele 23 de exemplare de zimbri, cel mai mic fiind născut anul trecut, în rezervaţie mai convieţuiesc fără probleme trei cerbi şi două ciute. Este un număr destul de mare de animale pe cele 10 hectare şi de aceea este o urgenţă, aş putea spune, extinderea rezervaţiei cu încă 80 de hectare. Și animalele ar avea mai mult spaţiu pentru relaxare, iar o parte din hrana zilnică ar găsi-o prin pădure. Terenul există, dar această extindere nu se poate face din cauza lipsei fondurilor necesare construirii gardului de jur împrejurul rezervaţiei. Este un gard mai special care ar necesita câteva zeci de milioane de lei pe care noi, din păcate, nu-i avem, dar nici Consiliul Judeţean”, a declarat  administratorul Rezervaţiei „Valea Zimbrilor” Fabian Roth.

În legătură cu acest aspect, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mihai Pascu a precizat  că situaţia rezervaţiei este cunoscută, dar deocamdată bugetul Consiliului Judeţean nu are fondurile necesare.

„Am depus şi un proiect la Fondul de Mediu pentru accesare de fonduri europene, dar, din păcate, nu a fost eligibil. Căutăm soluţii, deocamdată nu există fondurile necesare în bugetul nostru”, a spus Mihai Pascu.

În prezent, nici alte rezervaţii de zimbri din ţară nu sunt interesate de achiziţia de noi exemplare aşa că rezervaţia „Valea Zimbrilor” rămâne cu cele 23 de exemplare, fiind posibil ca până la sfârşitul anului numărul să mai crească, a afirmat administratorul Fabian Roth.

În România mai există în prezent rezervaţii de zimbri în judeţul Neamţ, la Bucşani în judeţul Dâmboviţa, la Haţeg în judeţul Hunedoara, fiind cea mai veche din ţară şi cea mai nouă „Valea Zimbrilor” de la Vama Buzăului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata