Bucureşti, capitala mondială a muzicii în timpul Festivalului „George Enescu”

Orchestre și soliști din elita mondială a muzicii clasice se reunesc la București în cadrul renumitului Festival Internațional ‘George Enescu’, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de acest gen din Europa, care a debutat duminică seară în capitala României, scrie duminică agenția France Presse.

‘Patru orchestre dintre cele mai apreciate la nivel mondial participă la ediția 2015 a Festivalului Internațional George Enescu’, a declarat Oana Marinescu, director de comunicare al festivalului, făcând referire la Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Filarmonicii din Viena și Orchestra Simfonică din Londra.

În deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional ‘George Enescu’ Orchestra Română de Tineret, având ca dirijor pe estonianul Kristjan Jarvi, va interpreta ‘Rapsodia Română Nr. 1’ de George Enescu. Apoi violonista americană Sarah Chang va interpreta Concertul Nr.2 pentru Vioară de Jean Sibelius, chiar în anul în care se aniversează 150 de ani de la nașterea compozitorului finlandez.

‘Orchestra Română de Tineret este o orchestră care are deopotrivă energie și entuziasm’, a declarat violonista americană în timpul conferinței de presă organizată sâmbătă, potrivit AFP.

Urmează celebra Carmina Burana, de Carl Orff, avându-l în distribuție pe unul dintre cei mai bine cotați contratenori ai momentului în lume, Max Emanuel Cencic.

În total peste 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vor susține spectacole la ediția din acest an a Festivalului Internațional ‘George Enescu’.

Prestația pianistei chineze Yuja Wang este așteptată în mod special de public, precum și prestația grupului tinerilor muzicieni ‘Mutter Virtuosi’ în interpretarea violonistei germane Anne-Sophie Mutter, notează AFP.

Printre invitații de marcă figurează, printre alții, dirijorul indian Zubin Mehta, care a dirijat în acest an pentru a cincea oară tradiționalul concert de Anul Nou de la Viena. Orchestra Filarmonicii din Israel va susține spectacolul ‘Vox Maris’ op. 31 de George Enescu.

Organizat pentru prima dată în 1958, la trei ani de la moartea compozitorului român, festivalul a fost întrerupt în 1971 de regimul comunist, însă a fost reluat după încheierea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în 1989, fiind organizat de atunci din doi în doi ani, notează AFP.

Organizatorii festivalului se așteaptă ca la ediția din acest an să vină peste 120.000 de spectatori, dintre aceștia foarte mulți venind din străinătate.

Muzica va răsuna la București până târziu în noapte, fiind organizate deopotrivă concerte de stradă, spectacole de dans și teatru, precum și expoziții și un tur al orașului pe urmele lui George Enescu, înainte de închiderea festivalului la 20 septembrie, scrie agenția France Presse. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata