Buzău: Primarul comunei Cernăteşti, condamnat la doi ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Primarul comunei buzoiene Cernătești, Valerică Șercăianu, a fost condamnat marți, 1 iulie, de Judecătoria Buzău, la doi ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, după ce anul trecut a accidentat mortal o elevă în vârstă de 15 ani.

Valerică Șercăianu a fost implicat, anul trecut, de Sfântul Constantin și Elena, într-un accident de circulație, în satul Potoceni, autoturismul pe care-l conducea lovind mortal o fată în vârstă de 15 ani, care se afla pe trotuar. În urma cercetărilor s-a dovedit că primarul comunei Cernătești se urcase băut la volan, având o alcoolemie de 0,8 la mie.

În același dosar, celălalt șofer implicat în accident, Claudiu Nițu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.

Sentința Judecătoriei Buzău nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Ploiești în termen de 10 zile de la comunicare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata