Campania „Hai la 1 la masă!” îşi propune să convingă românii să ia pauza de prânz la o oră fixă, în afara biroului

Campania „Hai la 1 la masă!” își propune să convingă angajații români să ia pauza de prânz la o oră fixă, în afara biroului, și va avea un program-pilot în luna mai în diferite companii din București.

Programul-pilot cuprinde acțiuni de informare directă și online, pe site-ul campaniei — haila1lamasa.ro. Potrivit inițiatorilor, compania Edenred, sunt vizate, pentru început, trei zone de centre de birouri din București, în care lucrează peste 9.000 de oameni. Angajații bucureșteni vor fi încurajați să mănânce la prânz în afara biroului, de preferat un meniu sănătos.

Prezent la conferința de lansare a programului, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a subliniat că „pauza de masă este legată de eficiența la locul de muncă”, dar în România, acest aspect al confortului angajatului, de obicei, „nu se discută” cu angajatorul și este, mai degrabă, „treaba fiecăruia”.

„La nivelul gestionării legislației muncii tragem un semnal de alarmă. Ne dorim ca specificația aceasta să fie luată în serios”, a adăugat Scutaru.

La conferință au mai fost prezenți, printre alții, Răzvan Vulcănescu — subsecretar de stat în Ministerul Sănătății, Irina Moldoveanu — consilier în Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, și Alin Popescu, doctor de medicină sportivă și nutriționist.

Campania „Hai la 1 la masă!” este susținută și de chef Adrian Hădean.

Campania „Hai la 1 la masă” are ca scop principal, potrivit inițiatorilor, crearea unor obiceiuri sănătoase în rândul angajaților români.

Potrivit unui studiu, menționat la conferință, 62% dintre angajații români alocă mai puțin de 30 de minute prânzului, mâncând în grabă, de cele mai multe ori la locul de muncă.

Doar 17% dintre salariați au descris masa ideală ca fiind compusă din produse sănătoase sau naturale. Masa ideală este împreună cu familia pentru 30% dintre angajații români, respectiv cu prietenii pentru 19%. Masa ideală este acasă pentru 39% dintre salariați, urmată ca preferință de masa la restaurant (27%). Cei mai mulți salariați români au declarat, la momentul studiului, că masa lor ideală ar costa 20 de lei sau mai puțin (31% dintre salariați).

Studiul respectiv a fost realizat în septembrie 2014 și se numește „Masa ideală (Ideal Meal)”, scopul acestuia fiind „radiografierea” obiceiurilor alimentare ale românilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
2 Comentarii
  1. Eugen spune

    2o de lei masa de prânz înseamnă la 22 de zile lucrătoare 440 de lei. Având în vedere ca în România 1,8 milioane de angajați au salariul minim, cati dintre aceștia își pot permite masa ideala la pauza de prânz. Pentru aceștia rămâne tot soluția „pachetelului” servit pe coltul biroului. Întâi sa vorbim de un nivel de viata decent (doar bulgarii au un salariu minim mai mic decât noi) si pe urma vorbim de mese ideale și sănătoase.

  2. Monita spune

    A lua masa in afara mediului de munca la noi are multe riscuri. Cine verifica ca eu ceea ce primesc in farfurie la un restaurant este fara sare, zahar, ambele in exces, ce grasimi, si alte produse chimice sunt folosite. Nici producatorii agricoli nu sunt verificati la cate substante chimice folosesc sau ce fel de legume si fructe se importa. A vorbi de o alimentatie sanatoasa, in Romania este o poveste frumoasa de adormit copiii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata