Casa din satul sucevean Mălini, locul unde Nicolae Labiş a scris ”Moartea căprioarei”

Casa Memorială Nicolae Labiș, aflată la 45 de kilometri de municipiul Suceava, pe DJ209A, este locul unde a trăit poetul în perioada 1954-1956 și a scris, în urmă cu 60 de ani, poemul ”Moartea căprioarei”. Casa memorială, inaugurată în 1975, este amenajată în locuința din centrul satului Mălini, care a aparținut părinților lui Nicolae Labiș.

Expoziția de bază și spațiile memorialistice, desfășurate în patru încăperi, reconstituie datorită exponatelor autentice — cărți, caiete, rechizite școlare, piese vestimentare, un clopoțel, o galenă, documente, fotografii, afișe — climatul de viață și creație al poetului.

Margareta Labiș, sora poetului, a povestit că această casă, devenită memorială, a fost ridicată de părinți, învățătorii Eugen și Profira Labiș, în anul 1954, chiar în centrul satului Mălini, locuința cuprinzând cinci camere și un hol. Toate au fost amenajate în momentul transformării locuinței în casă memorială și păstrează acum lucrurile poetului, dând impresia că Nicolae Labiș este plecat și trebuie să se întoarcă.

Se pot vedea, de asemenea, afișe cu citate despre viața poetului sau despre poet, vorbele spuse la înmormântarea lui, câteva portrete ale lui Nicolae Labiș și un autoportret, cunoscut fiind talentul acestuia la desen, pe lângă înclinația literară. Casa a fost restaurată, în prezent fiind administrată de Complexul Muzeal Bucovina din Suceava, după ce a fost donată acestei instituții. Casa memorială a mai beneficiat de reparații, atât la exterior, cât și la interior în anul 2001.

Gazdă, când am vizitat Casa memorială, a fost sora poetului, Margareta, care a spus că acesta dorea să-și amenajeze aici o cameră de lucru, motiv pentru care aici a fost destinat să fie muzeu și nu casa în care s-a născut poetul, în Poiana Mărului. Casa din Mălini este foarte îngrijită și bine administrată, afirmă sora poetului, care are confirmări în acest sens din partea turiștilor, vizitatorilor și localnicilor.

„Supraveghetoarea este o doamnă deosebită, și nu spun eu, dar spun vizitatorii. Bucureștenii, cel puțin, îmi dau telefon sau chiar cei de aici care au legătura cu mine, și îmi spun ce frumos au fost primiți (…) Este îngrijită. Mă rog, au fost multe lucruri. Nu mai e cum a fost înainte. Alături a fost un grajd, jumătate de grajd în spate, jumătate bucătărie de vară și stupină. Tata era stupar (…) În spate, în grădină, se făcuse o casă de joc și au fost discuții că veneau îndrăgostiții și se iubeau pe aici, pe cerdac. S-au luat măsuri și s-au stopat aceste lucruri (…) Fără teren, tata a donat casa cu clauza ca o cameră să fie păstrată pentru familie care, atunci când va dori, să poată să vină și să locuiască aici, dar n-am folosit-o niciodată”, mărturisește Margareta Labiș.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata