Castelul Martinuzzi de la Vinţu de Jos, unul dintre cele mai periclitate monumente istorice

Alte izvoare spun că 1545 este anul găsirii tezaurului de galbeni Lysimachos. Două mii de galbeni ar fi fost trimiși de Martinuzzi împăratului Ferdinand I la Viena, patru mii de galbeni ar fi fost reținuți pentru el însuși, iar cinci mii au ajuns în tezaurul ex-reginei Isabella, respectiv principelui Ioan Sigismund.

Tot în castelul de la Vințu de Jos și-a pierdut viața și domnitorul Moldovei, Aron Vodă, fiul nelegitim al lui Alexandru Lăpușneanu, cunoscut și ca Aron Tiranul, deoarece a impus o fiscalitate excesivă după ce și-a cumpărat tronul cu un milion de galbeni. El a domnit din septembrie 1591 până în iunie 1592, apoi din septembrie 1592 până în aprilie 1595. În 1594 s-a alăturat Ligii Sfinte, coaliția antiotomană condusă de habsburgi, și a recunoscut suzeranitatea lui Sigismund Bathori. Ulterior, pentru că ar fi îndrăznit să trateze direct cu imperialii, Bathori l-a socotit trădător și a pus să fie arestat împreună cu întreaga sa familie, confiscându-i averea. Împreună cu familia sa, domnitorul a fost adus, sub o impresionantă pază, de la Iași la Alba Iulia.

Domnitorul și familia sa au fost depuși în 9 mai 1595 sub pază strictă la castelul de la Vințu de Jos, unde Aron Vodă a fost mai târziu otrăvit. El a fost înmormântat în biserica ridicată la Alba Iulia din porunca lui Mihai Viteazul, unde nu și-a aflat însă liniștea. ‘După înfrângerea oștilor lui Mihai Viteazul, la Miraslău, la 20 septembrie 1600, lefegii generalului Basta au pătruns în Alba Iulia, au dărâmat biserica ortodoxă și au dezgropat osemintele lui Aron Vodă, aruncându-le. ‘O așa neomenie n-a fost făcută nici de păgâni’, îi scria, câteva luni mai târziu, Mihai Viteazul cardinalului Ferdinand, duce de Toscana’, se menționează într-un studiu monografic dedicat lui Vasile Aron de către Liliana Maria Popa și Ioan Nicolae Popa.

După moartea lui Martinuzzi, domeniul intră pentru scurt timp în posesia generalului Castaldo. În 1553 a fost ocupat de oamenii principelui Andrei Bathory, soțul Margaretei Mailath. Între 1575-1578, stăpâni ai castelului sunt Ștefan și Cristofor Bathory. După 1578, castelul revine în posesia Margaretei Mailath.

În 1601, în temnița castelului au fost uciși arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga, de către generalul Basta, sub pretextul că cei doi s-au amestecat în treburile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul.

Castelul și domeniul au ajuns în 1614 în proprietatea principelui Gabriel Bethlen, care, alături de arhitectul său de curte, italianul Giacomo Resti, a conceput un ansamblu hexagonal înscris într-un oval, fortificat cu turnuri asemănătoare bastioanelor. Până la moartea principelui, s-au realizat însă numai patru aripi și patru turnuri din proiectul inițial. Din 1617 s-a păstrat o inscripție fragmentară, în latină, încastrată în edificiul porții: ‘Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această poartă cu întregul zid în anul Domnului 1617, pe vremea birăului Akosi Gaspar’.

Izvoarele ulterioare nu pomenesc decât de amenajarea și înfrumusețarea spațiilor de locuit. În perioada 1658-1661, castelul a fost pustiit de trupele turco-tătare.

În temnița castelului a fost închis, în 1680, și mitropolitul Sava Brancovici, din ordinul principelui Mihail Apaffy.

La începutul secolului al XVIII-lea, în 1715, castelul și domeniul au ajuns în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania. Episcopii își petreceau la Vințu de Jos verile. Asta până în 1792, când, pe timpul unei șederi a lui Ignatiu Batthany, reședința episcopală din castel a căzut pradă incendiului. După incendiu, episcopul a planificat reconstruirea și extinderea castelului, însă până la finele vieții lui a avut loc doar repararea acestuia.

În timpul regimului comunist, castelul a fost folosit ca magazie, ca depozit de cereale și ca depozit de mobilă. La finele anilor 70, funcționa aici o fabrică de prelucrare a cărnii. Întreaga latură de nord a castelului s-a prăbușit în 1981. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata