Cea mai mare casă de păpuşi din lume

Construcția impresionantă de la începutul secolului XX este dotată cu piese de mobilier semnate de marile case ale vremii, precum și cu trei băi complet echipate cu instalații sanitare perfect funcționale. Vinoteca cuprinde sticle rare de vin și lichior, rafturile bibliotecii sunt pline de ediții unicat semnate de Hardy, Kipling sau Maugham, iar tablourile sunt originale ale marilor pictori englezi.

Casa de păpuși a reginei Maria, aflată în incinta castelului Windsor, a fost construită între 1920 și 1924, cu ajutorul a 1 500 de meșteșugari, artiști și creatori, totul desfășurându-se sub îndrumarea arhitectului Sir Edwin Lutyens.

Realizată la scara de 1:12 (are peste 3 metri înălțime), casa de păpuși uimește prin atenția acordată detaliilor: covoare și perdele create de aceiași artizani, care au furnizat obiectele în mărime naturală de la castelul Windsor; cărți legate și scrise special pentru regină de către scriitorii vremii; picturi minuscule; veselă făcută de maeștrii argintari englezi, și chiar și o copie a coroanei regale, lată de un centimetru, bătută în diamante și pietre prețioase veritabile.

Cele două etaje, plus parterul, mezaninul și mansarda recreează un univers în miniatură, inspirat chiar de castelul Windsor, al cărui prag a fost trecut între 2003 și 2013, de peste 9 milioane de vizitatori.

Casa de păpuși de la Windsor a cărei realizare s-a datorat interesului reginei pentru miniaturi, și-a depășit, după un secol, statutul de jucărie de lux pentru aristocrația britanică. A devenit nu numai o dovadă impresionantă a migalei cu care lucrau meșteșugarii începutului de secol XX, dar și o mărturie a stilului de viață al familiei regale în acele vremuri.

Cea mai veche ”căsuță a păpușii”, din spațiul european, datează din secolul al XVI-lea, și a aparținut ducelui Albrecht V de Bavaria. Nu a fost concepută pentru joacă, ci, mai degrabă, pentru decor, detaliile arhitecturale fiind executate cu mare acuratețe. Reputația de capitală a jucăriilor, la vremea respectivă, o avea orașul Nuremberg. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata