Ceapa, leguma ce a dus comuna Pericei de două ori în Cartea Recordurilor

Ceapa, leguma ce a adus comunei Pericei două recorduri mondiale, este astăzi nu doar un brand turistic recunoscut la nivel național și chiar internațional, ci și alimentul ce a ajutat generații întregi de localnici să își facă un rost în viață.

Legendele locale spun că ceapa se cultivă la Pericei de 700-800 de ani și că ea era nelipsită și foarte apreciată, în trecut, la mesele împărătești de la Viena.

Dacă a ajuns sau nu în capitala Imperiului austro-ungar, e mai greu de probat astăzi. Un lucru este însă sigur. Ea a ajuns în Parlamentul European. În octombrie 2011, la invitația europarlamentarului Iuliu Winkler, comuna Pericei a fost prezentă la Bruxelles cu expoziția multimedia „Pericei, Transilvania — Agricultură de Cartea Recordurilor”, care s-a bucurat de patronajul comisarului pentru Agricultură din vremea respectivă, Dacian Cioloș, cel care, coincidență sau nu, a copilărit la Pericei.

Ceapa din Pericei a intrat în 2007 și în Cartea Recordurilor, când, cu prilejul primei ediții a Festivalului Cepei, agricultorii sălăjeni au împletit o cunună din 45.000 de cepe, care a avut o lungime de 4.518 metri.

Cu același prilej, în comună a fost dezvelit Monumentul Cepei, unic în lume, care are o înălțime de șase metri. Bulbul de ceapă aurie-arămie are o înălțime de 4,5 metri, este realizat din fibră de sticlă și rășini sintetice și acoperit cu tablă de cupru bătută. Soclul pe care este așezat bulbul măsoară doi metri înălțime și este realizat din beton placat cu travertin.

Monumentul a adus un al doilea record mondial în comună, pentru „cel mai mare monument dedicat cepei”.

Chiar dacă ceapa nu mai are importanța din vremea când era singura sursă de câștig pentru majoritatea sătenilor din Pericei, ea are și astăzi un rol economic important, ce se alătură celui care a devenit între timp prioritar, cel de promovare.

Pentru oamenii din zonă, ceapa este deja înscrisă în ADN-ul fiecăruia.

„Și acum produce ceapă absolut tot satul. Ne-am născut cu asta în sânge. Nu cred că există cineva în Pericei care nu cultivă ceapă. Ne întreabă lumea de ce mai punem ceapă și apoi o aruncăm la gunoi? Mai ales de când au apărut supermarketurile, iar oamenii au devenit foarte comozi.

Totuși, sunt oameni de aici, din apropiere, care mai vin la noi după ceapă. Toamna, își fac traseu la final de săptămână prin sat și vin să caute ceapă din casă în casă.

Și mie mi s-a întâmplat de multe ori. Am vândut la oameni din Satu Mare, Baia Mare, Oradea, Deva. Despre Pericei se știe în toată țara. Oamenii din sat merg și acum cu ceapă la piețele din județele învecinate”, afirmă Mirela Crișan, bucătăreasă la grădinița din sat.

Ea provine de altfel dintr-o familie în care ceapa a fost și este totul, generații la rând. Bunicul ei a fost, de altfel, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de ceapă din zonă, un împătimit ce cultiva această legumă în primul rând din pasiune.

Eu practic asta am văzut de când am deschis ochii. Primul lucru pe care l-am văzut atunci când am fost conștientă de asta a fost ceapa. Cu ce mă jucam în copilărie? Iarna era frig și nu se putea alege ceapa pe ger, afară sau în pod. Seara, se aducea ceapa în casă, se făcea clacă și se alegea și erau hospele de ceapă pe care le puneau într-un colț. Noi ne jucam băgându-ne printre cojile de ceapă, ca șobolanii.

Astea erau jucăriile noastre atunci. (…) Bunicii mei au fost printre cei mai mari producători din zonă. Gheorghe Marincaș, bunicul meu, prin asta s-a ridicat. Era înnebunit după ceapă. Pe lângă că a fost o sursă de venit, cultivarea cepei a fost pentru el o pasiune nebună.

Era atât de mândru că mergea cu ceapă la târguri încât își punea cununile în jurul gâtului, ca un trofeu. Mergea la târguri până în Vața.

Mergea cu săptămânile, cu lunile. Își umplea căruța cu ceapă și mergea în târguri. Piețele principale erau cele de la Huedin, Jibou, Ileanda, în Cluj, în Satu Mare, Baia Mare: umblau toată iarna, până la Paști. Mergea și la târgul de fete pe muntele Găina. Și la Deva a ajuns, că ne povestea mai apoi, mândru, că a văzut Cetatea Devei. Ceapa se ținea peste iarnă în pod, acoperită cu blănuri de oaie. În fiecare an ținea un miel pe care îl tăia de Paști și cu blana respectivă învelea iarna ceapa”, își amintește femeia.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata