Cercetătorii propun o modalitate unică de a căuta găuri negre microscopice în spaţiu

Trei cercetători de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale (IŞS) de pe Platforma de Fizică de la Măgurele propun o amprentă unică pentru identificarea dezintegrării găurilor negre microscopice, a căror existenţă este deocamdată ipotetică.

Potrivit unui comunicat de presă al IŞS remis luni , identificarea semnăturii propuse de cercetători ar confirma teoria corzilor (string theory) şi ar schimba fizica de azi.

„Contribuţiile cercetătorilor români au fost publicate în Journal of High Energy Physics, în Astroparticle Physics, iar un al treilea articol este în curs de publicare într-o altă publicaţie de renume internaţional. Teoriile fizicii actuale spun că masa minimă pe care o poate avea o gaură neagră este de aproximativ 22 micrograme, cunoscută sub numele de masa Planck. Doar în modelele cu extradimensiuni din teoria corzilor însă valoarea masei Planck poate fi de 1016 ori mai mică. În aceste condiţii, ca urmare a interacţiunii dintre razele cosmice de energii ultra înalte şi nuclee din atmosfera Pământului, este posibil să se creeze aşa numitele găuri negre microscopice, a căror existenţă nu este încă dovedită”, se arată în comunicatul de presă.

Astfel, cercetătorii Octavian Micu, Laurenţiu Caramete şi Nicuşor Arsene propun în articolele publicate o modalitate unică pentru confirmarea dezintegrării şi deci a existenţei găurilor negre cuantice.

Atunci când razele cosmice de energii ultraînalte interacţionează cu nuclee din atmosfera Pământului s-ar forma găuri negre microscopice, care se dezintegrează instantaneu iar cascadele de particule secundare rezultate în urma dezintegrării lasă, în opinia cercetătorilor ISS, o amprentă unică.

Teoria corzilor (string theory) este o teorie unificatoare care încearcă să explice toate particulele elementare şi forţele fundamentale din univers, modelându-le ca vibraţii ale unor corzi microscopice.

Razele cosmice de energii ultraînalte sunt particule cu energii foarte mari, de câteva ordine de mărime mai mari decât energia particulelor produse de LHC, acceleratorul de particule de la Geneva.

Neutrinii sunt particule elementare subatomice, neutre din punctul de vedere electric şi care interacţionează prin intermediul forţei slabe.

Produşi în unele dezintegrări radioactive sau reacţii nucleare precum cele din Soare sau din reactoare nucleare, neutrinii pot proveni din surse îndepărtate: explozii de raze gamma, supernove sau coliziuni dintre stele. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata