Cetatea de Scaun a Sucevei, fortificaţia care nu a fost cucerită vreodată

Cetatea de Scaun a Sucevei, cea mai mare din spațiul extracarpatic, construită în perioada de glorie a Moldovei medievale, a intrat în istorie ca fiind necucerită vreodată. Deși construită în perioada domnitorului Petru I Mușat, Cetatea Suceava este pomenită în legătură cu numele lui Ștefan cel Mare, în perioada îndelungatei domnii a acestuia fiindu-i construite cele mai importante fortificații.

Cetatea de Scaun a Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații cuprindea curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică — în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau cu șanțuri adânci.

Cele mai serioase și importante modificări și fortificații, inclusiv curtea interioară, au fost realizate în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, în secolul al XV-lea, la aproximativ 100 de ani de la construirea ei de către Petru I.

Directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, arheologul Emil Constantin Ursu, spune că Cetatea de Scaun a Sucevei a avut un rol strict militar. Fiind foarte bine fortificată și cu un sistem defensiv foarte bun, nu a avut niciodată o garnizoană foarte mare. Rolul strict militar al cetății, potrivit lui Emil Ursu, rezidă și din faptul că Sala Tronului nu era aici, ci la Curtea Domnească.

Cetatea de Scaun a Sucevei păstra și tezaurul Moldovei, jefuit de Soliman I Magnificul în 1538.

Prima atestare documentară a Cetății Sucevei datează din 10 februarie 1388, în care este vorba despre un împrumut de 3.000 de ruble de argint frâncesc cerut lui Petru Mușat de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul: ‘‘Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388″. În același an, Petru I Mușat, care era căsătorit cu sora regelui Poloniei Vladislav II Iagello (1386-1434), a mutat capitala Moldovei din Siret la Suceava.

Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au identificat mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate fortificații anterioare, rezultând că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru I Mușat. Datarea construcției s-a putut face și după descoperirea a câtorva zeci de monede de argint, toate emise de monetăria voievodului Petru I Mușat, în cel mai vechi nivel al sitului.

Petru I Mușat a construit la Suceava o cetate fortificată pentru a-i servi ca reședință voievodală.

Cetatea avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale, iar în exterior, la fiecare colț, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse bastioane cu latura de patru metri. Zidurile aveau o grosime de aproximativ doi metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar, pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.

Pe latura de est, la o distanță de aproximativ patru metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, de aproximativ zece metri. În cetate se intra printr-o poartă semicirculară, cu raza de 1,5 metri, aflată pe latura de sud. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare.

Mai târziu, pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării acesteia cu artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare al construcției, realizând în partea de sud un zid paralel cu cel al cetății, cu scopul de a proteja intrarea. Tot în perioada domniei lui Alexandru cel Bun s-au pavat căile de acces spre cetate.

Ștefan cel Mare a înțeles cel mai bine, însă, necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Moldova de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 metri față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri plasate în partea inferioară. Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest al zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construit un zid de piatră, cu rol de sprijin (o contraescarpă).

După vara a anului 1476, când Cetatea Sucevei, asediată de oștile turcești conduse de sultanul Mahomed al II-lea, a fost avariată, s-a dovedit vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier. Ca urmare, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea, cu grosimea de doi metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă, cu o grosime de cel puțin 3,5 metri, a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare, câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute și dublate cu ziduri semicirculare.

În septembrie 1477 a fost pusă o pisanie cu stema Moldovei pentru a aminti de lucrările de refacere întreprinse după asediul din 1476, iar fragmente din aceasta au fost găsite cu prilejul lucrărilor de restaurare din anul 1971.

Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest, cea de nord aflându-se pe un pinten de deal. Intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit, peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă, un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării.

În interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului, care avea trei etaje, se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele îmbrăcate în teracotă. Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie, iar pe platou, la un kilometru distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari, nivelate în timp.

Cetatea a fost asediată din nou în anul 1485 de armatele otomane, apoi în 1497 de oștile poloneze conduse de regele Ioan Albert, dar niciodată nu a fost cucerită.

În perioada domniei lui Ștefan cel Mare, Cetatea Sucevei era apărată de o garnizoană condusă de pârcălabi, dregători domnești, care, din a doua jumătate a secolului al XV-lea, au purtat denumirea de portari ai Sucevei. În timpul asediului polonez din 1476, portar al Sucevei era Șendrea, cumnat al lui Ștefan cel Mare, urmat în funcție de Luca Arbore.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata