Cezar Irimia: APCR va declanşa proteste radicale dacă lista medicamentelor compensate nu intră în vigoare la 1 aprilie

Asociaţia Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care cere intrarea în vigoare de la 1 aprilie a noii liste de medicamente gratuite şi compensate, atenţionând că în sens contrar vor demara proteste radicale în ţară, dar şi în faţa Parlamentului European, în luna mai.

„Vom avea o interpelare în Parlamentul European, iar dacă lista de medicamente compensate şi gratuite nu va intra în vigoare de la 1 aprilie nu ne vom opri doar aici. În Parlamentul European vom merge cu siguranţă, este, nu este implementată lista, iar următoarele acţiuni vor fi proteste în faţa Guvernului României. Noi spunem că Guvernul României este responsabil de tot ceea ce se întâmplă pentru că tot Guvernul Ponta I, II, III, V, VII cât este nu ne interesează, am avut mare încredere în construcţia politică care a fost până acum la conducere USL. Dezamăgirea este la fel de mare, aşa direct proporţională cu speranţele pe care ni le-am pus, dezamăgirea este foarte mare, de aceea noi ne-am hotărât ca în luna mai să tragem un semnal de alarmă înaintea europarlamentarelor, să facem un miting puternic în faţa Guvernului şi în faţa Parlamentului European”, a declarat joi la Palatul Parlamentului preşedintele APCR, Cezar Irimia.

În cadrul dezbaterii „Pacientul român, pacientul european” reprezentantul ministerului Sănătăţii, dr. Marius Savu, a spus că în bolile cronice tratamentele pe care pacienţii din România le au la dispoziţie nu sunt rămase în urmă.

„Din punctul meu de vedere, în ariile terapeutice, în bolile cronice, să ştiţi că tratamentele pe care pacienţii din România le au la dispoziţie nu sunt rămase în urmă chiar deloc în multe cazuri şi ratele de supravieţuire în diferite afecţiuni sunt din ce în ce mai impresionante. Mi-aş dori mult mai mult să discutăm tehnic lista pentru că nu discutăm de 160 de molecule noi, discutăm de extensii de linie în multe cazuri care ar trebuie să intre automat în vigoare”, a spus Marius Savu.

El a precizat că lista de medicamente compensate nu ar trebui actualizată o dată la doi ani.

„În momentul în care ai un produs nou care dovedeşte că are un avantaj terapeutic suplimentar, iar economic ţi-l permiţi, în momentul acela o comisie ar trebuie să decidă ca acel produs să fie disponibil şi în România. Eu cred că asociaţiile pacienţilor reprezentative ar trebuie să fie parte a deciziei, nu a consultării”, a mai afirmat Savu.

Potrivit documentului trimis către Guvern, APCR va cere sprijin în demersurile sale celor mai importante ambasade prezente în România.

„Suntem 3 milioane de pacienţi cronici a căror viaţă se află în mâinile dvs. (…) Știm că din punct de vedere administrativ au fost făcute, în mod transparent, toate demersurile pentru actualizarea şi intrarea în vigoare a noii liste de medicamente compensate. Au fost consultate asociaţiile de pacienţi, asociaţiile profesionale ale medicilor, autorităţile locale, Comisiile Consultative ale MS, toţi factorii decizionali din sistemul sanitar. Au fost analizate medicamentele din punct de vedere cost-eficienţă şi au fost îndeplinite toate formalităţile privind procesul de evaluare a tehnologiilor medicale aşa că, în acest moment este nevoie doar de semnătura dvs, domnule prim-ministru”, se arată în scrisoarea APCR.

Cezar Irimia a precizat că au fost invitaţi la dezbatere reprezentanţi ai Guvernului şi ai ministerului de Finanţe, însă nu au răspuns invitaţiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata