Toată lumea știe că scoțienii sunt roșcovani, le place ploaia și whisky-ul, poartă kilt și sunt zgârciți, relatează joi AFP, care prezintă cinci dintre cele mai frecvente clișee la adresa scoțienilor.
Scoțienii sunt zgârciți: fals. Este un clișeu care datează de mai multe secole și care ilustra inițial sărăcia scoțienilor. Un sondaj în rândul a 3.000 de persoane a relevat că scoțienii dau bani pentru opere de binefacere, în medie 356 de lire pe an.
Scoțienii mănâncă prost și beau mult: nu este fals dar se exagerează. Bucătăria scoțiană a făcut progrese și propune acum alternative la mâncărurile tradiționale din carne de oaie (haggis). Este însă adevărat că alcoolul, alături de obiceiurile alimentare proaste, explică, în parte, de ce speranța de viață a scoțienilor este cea mai scăzută din Marea Britanie.
Scoțianul este patriot: adevărat. Potrivit unui studiu realizat de „British social attitude”, 69% dintre scoțieni se simt „în primul rând scoțieni” și doar 20% „în primul rând britanici”. Scoția, mică și izolată geografic, a dat întotdeauna dovadă de patriotism. În Evul mediu, în Franța circula sintagma „Mândru ca un scoțian!”
Scoțienii poartă kilt: adevărat, dar ocazional. Obiect vestimentar al bărbaților din Highland din secolul al XVI-lea, kiltul ecosez — o fustă dintr-o stofă din lână în carouri și în culori care variază în funcție de familii — este fără îndoială simbolul cel mai reprezentativ. În prezent, majoritatea scoțienilor nu poartă kilt pe stradă, ci doar ocazional, în zilele de sărbătoare ori la manifestațiile tradiționale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)