Clubul Dinamo intră în insolvenţă, a decis Tribunalul Bucureşti

Magistrații Tribunalului București au admis cererea depusă de Ionuț Negoiță, acționarul majoritar al FC Dinamo București, privind deschiderea procedurii de insolvență în cazul Clubului de Fotbal Dinamo București.

„Admite cererea debitorului SC Dinamo 1948 SA. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței deschide procedura generală împotriva debitorului SC Dinamo 1948 SA. Dă dispoziție tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligația de înștiințare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu o remunerație de 1.500 lei din averea debitorului”, se arată în decizia tribunalului.

Instanța a fixat termen pentru continuarea procedurii la 10 septembrie.

Pe 14 mai 2014, Ionuț Negoiță, acționarul majoritar al FC Dinamo București, a anunțat că a demarat procedurile pentru intrarea în insolvență a clubului pe care îl conduce, din cauza datoriilor foarte mari pe care le-a moștenit de la foștii acționari ai grupării din șoseaua Ștefan cel Mare.

Negoiță acuza atunci faptul că Dinamo „a fost jefuit în mai multe feluri” pe parcursul unui „deceniu criminal” din istoria sa, „fie că vorbim despre episoade clare astăzi, precum dosarul transferurilor, fie despre episoade ce s-au petrecut în spatele ușilor închise”.

„Astfel, au rezultat transferuri, contracte cu jucători ori contracte comerciale foarte păguboase pentru club, dar extrem de avantajoase pentru unii dintre foștii acționari sau firmele acestora. Rezultatul jafului a fost unul extrem de dureros și palpabil: un club afundat în datorii, aproape fără nicio șansă la viitor. Spun aceste lucruri cu gustul amar pe care poate să-l aibă un dinamovist de bună credință, care a riscat totul pentru a salva acest club”, susținea Ionuț Negoiță într-o scrisoare deschisă.

El a amintit că a preluat Clubul Dinamo București în luna martie a anului trecut. „Judecând în mare parte cu sufletul, am simțit atunci că trebuie să salvez acest club. Și am făcut-o, Clubul Dinamo obținând în două rânduri licența necesară pentru a rămâne în prima Ligă. Efortul a fost unul enorm și a însemnat o investiție de peste 14 milioane de euro. Față de ultimii ani, în condițiile unor datorii enorme moștenite în urma unui deceniu criminal din istoria lui Dinamo, am reușit să aducem echipa pe un loc patru, pentru prima oară după o lungă perioada în care formația s-a clasat sub această poziție”, explica acționarul majoritar dinamovist.

Ionuț Negoiță a dezvăluit că toate încercările sale din ultimele șase luni de a găsi oameni dispuși să preia Dinamo s-au soldat cu un eșec: „Cei cu care m-am întâlnit, nejudecând cu sufletul, ca mine, mi-au transmis foarte clar: acest club trebuie întâi vindecat de cancer, pentru a putea purta discuții serioase. Concluzia generală și unanimă este că, în acest moment, singura soluție pentru ca viitorul lui Dinamo să existe este reorganizarea prin insolvență și crearea unui moment zero”.

„Picătura care a umplut paharul” și l-a făcut pe conducătorul dinamovist să ia această decizie a reprezentat-o „o nouă datorie de câteva milioane” care „a apărut din senin”.

„Este vorba despre taxele de publicitate neplătite de club în ultimii cinci ani. În condițiile în care, aproape în fiecare săptămână din ultimul an de zile, au apărut tot felul de noi datorii făcute în trecut și lăsate la dospit în sertare până a venit momentul oportun, clubul trebuie trecut prin acest proces (al insolvenței — n.red.), fie și doar pentru a afla odată pentru totdeauna care este proporția reală a jafului derulat în ultimul deceniu la Dinamo”, mai susținea responsabilul dinamovist. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata