Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 20 de judeţe, începând de joi seara

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, 3 iulie, o atenționare Cod galben de ploi torențiale și vijelii pentru 20 de județe, valabilă de joi, de la ora 18,00, până vineri, la ora 6,00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în estul și sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei și a Munteniei, precum și în zona de munte.

În aceste zone vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și, pe arii restrânse, căderi de grindină.

Cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 de litri/mp și izolat 40 de litri/mp. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata