Comisia de etică a UB: Lucrarea de disertaţie a secretarului de stat Ştefania Vasilica Duminică Voicu este un plagiat

Lucrarea de disertaţie a Ştefaniei Vasilica (Duminică) Voicu este „un plagiat integral” al lucrării Cameliei Voiculescu, arată un raport al Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti publicat pe site-ul instituţiei de învăţământ.

„Lucrarea de disertaţie a doamnei Ştefania Vasilica (Duminică) Voicu este un plagiat integral al lucrării doamnei Camelia Voiculescu. De la Titlu, Cuprins până la Concluziile personale, totul este copiat identic. De fapt, este vorba de o fotocopie a lucrării sursă în care s-au produs câteva modificări minore care trădează efortul superficial de înlăturare a posibilităţii de identificare a lucrării sursă. Raportul Comisiei, anexat acestui Proces verbal, detaliază tehnic plagiatul. Comisia s-a pronunţat în unanimitate în legătură cu acest grosolan atentat la integritatea academică produs printr-o gravă abandonare a simplelor şi bunelor practici academice”, se arată în raport.

Totodată, Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti solicită rectoratului Universităţii din Bucureşti să propună Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării să retragă doamnei Ştefania Duminică titlul de master acordat pentru această lucrare de disertaţie.

„Comisia de Etică este preocupată de faptul că un demnitar al statului, dar membru al comunităţii academice, este într-o gravă culpă care contribuie la decredibilizarea Educaţiei în România. Chiar dacă o lege specială dedicată demnitarilor aflaţi în culpă academică îi sustrage pe aceştia judecării de către comunitatea care le-a acordat titlurile academice, Comisia de Etică atrage atenţia asupra acestui caz care pune sistemul educaţional românesc într-o lumină foarte proastă”, se arată în raport.

Comisia de etică s-a autosesizat, în conformitate cu regulamentul său, în legătură cu semnalarea, într-o emisiune de televiziune, a cazului de plagiat în lucrarea de disertaţie ‘Pagini web în prezentarea elementelor de geografie a României în ciclul primar’ de Ştefania Vasilica (Duminică) Voicu, susţinută în 2012, în cadrul Departamentului CREDIS al Universităţii din Bucureşti.

Autoarea este doctorandă la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti unde susţine activităţi de predare în conformitate cu statutul de doctorand.

„Lucrarea a fost semnalată ca fiind un plagiat după lucrarea cu acelaşi titlu de Camelia Voiculescu, susţinută în 2008 în cadrul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti”, susţine UB. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata