Constantin Brâncoveanu – un domn ”gospodar, credincios, iubitor de artă şi cultură”

Mănăstirea Hurezi

La sfârșitul secolului XVII — începutul secolului XVIII s-a înregistrat o puternică dezvoltare a structurilor economiei urbane. A crescut mult cererea de produse, atât la Curtea domnească, cât și la orașe, unde trăiau dregători, slujitori, negustori, meseriași. A crescut și numărul meșteșugarilor, organizați în bresle.

Pe unele moșii ale voievodului și ale marilor boieri au apărut ateliere meșteșugărești. Constantin Brâncoveanu a hotărât, spre exemplu, întemeierea, în apropiere de Târgoviște, a unei sticlării.

Exploatarea bogățiilor subsolului, a ocnelor de sare, a minelor de aramă și fier, a locurilor cu păcură, a carierelor de piatră avea, de asemenea, o mare însemnătate în epocă. La Baia de Fier și la Târgșor a fost reluată exploatarea minereului de fier. Constantin Brâncoveanu a urmărit să asigure o exploatare corespunzătoare a sării și minereurilor de aramă, pentru a obține veniturile necesare vistieriei.

Dezvoltarea schimburilor economice a luat de asemenea proporții însemnate. Un mare număr de negustori specializați, organizați în bresle, erau implicați în activitățile de schimb atât pe piața internă cât și pe cea externă (cu centre din Transilvania, precum Brașovul și Sibiul, Turcia, Veneția, Orient, Rusia, Austria). Ca urmare a prezenței numărului mare de negustori români și străini, în orașe au fost construite, în special prin inițiativa domniei, noi hanuri (la București, Târgoviște, Câmpulung, Craiova, Râmnicu Sărat etc.), în jurul cărora se desfășura un intens schimb de mărfuri și de bani. Domnia însăși dobândea importante venituri din dările impuse pe afaceri de negoț.

În porturile de la Dunăre au început să se construiască nave — „caice” — comerciale și militare.

În vremea lui Constantin Brâncoveanu a avut loc și o reformă militară, prin care a fost înlocuită vechea categorie militară a curtenilor printr-o categorie nouă, ‘slujitorii pre județe’, formată din membrii vechii categorii, fără a le schimba statutul social.

De departe însă domnia lui Constantin Brâncoveanu se remarcă în plan intern prin activitățile de ordin cultural și mai cu seamă prin ctitorii, această perioadă fiind legată de afirmarea unui stil specific, denumit „stilul brâncovenesc”, sinteză a unor elemente renascentiste și baroce, grefate pe vechile tradiții artistice locale. Dintre arte o strălucire deosebită cunoaște arhitectura, remarcându-se aici decorul sculptural. Arhitectura brâncovenească are atât un caracter laic cât și religios, fiind zidite numeroase palate, case boierești, biserici.

La Curtea domnească se luau și hotărârile care vizau aspecte ale vieții culturale — apariția de noi tipărituri, ridicarea de noi ctitorii, realizarea de podoabe, țesături, broderii destinate așezămintelor din țară sau din lăcașurile ortodoxiei orientale. Potrivit relatărilor, tot aici se purtau discuții cu caracter filosofic, religios, istoric.

Între 1694-1695 a fost înființată Academia domnească de la Sfântu Sava, cu predare în limba greacă, condusă de învățatul Sevastos Kymenitis, una dintre cele mai reputate instituții de învățământ din Europa de sud-est în acele vremuri.

Constantin Brâncoveanu era un neobosit călător prin Țara Românească, supraveghind el însuși înălțarea ctitoriilor de seamă, după cum pomenesc cronici, documente, relatările de călătorie. Cronica lui Radu Greceanu (cronicarul oficial) descrie călătoria pe care domnul muntean a întreprins-o în anul 1692 la Târgoviște, îngrijindu-se în mod deosebit de reședința domnească de acolo, apoi și la Potlogi. Brâncoveanu a făcut, după cum reiese din această cronică și din alte documente, an de an călătorii la Târgoviște, Buzău, Brăila, trecând de fiecare dată prin locurile care îi erau cele mai dragi: Mogoșoaia, Potlogi, Brâncoveni.

Brâncoveanu s-a îngrijit în mod deosebit de înfrumusețarea Bucureștilor, a Curții domnești, înconjurată de grădini întinse, a inițiat mai multe construcții, între care Hanul Sfântu Gheorghe, cu prăvălii și apartamente pentru negustori, și Biserica Sfântu Gheorghe Nou. Podul Mogoșoaia (azi Calea Victoriei), importantă arteră a Bucureștilor, a fost realizat în anul 1692 pentru a înlesni drumul spre Mogoșoaia, unul dintre cele mai dragi locuri ale domnului. În 1702 Brâncoveanu a clădit aici Palatul Mogoșoaia, cu „loggia” ce oferea priveliștea lacului cu nuferi. La Potlogi avea de asemenea un palat, construit, în anul 1698, pe locul unei vechi clădiri, conform Cronicii lui Radu Greceanu. La Doicești, mai sus de Târgoviște, a fost ridicată o altă ctitorie brâncovenească.

Din regiunea Olteniei amintim localitatea Brâncoveni, o moșie a tatălui și bunicului voievodului, la care Constantin Brâncoveanu se oprea adesea în călătoriile sale, precum și una dintre cele mai de seamă ctitorii ale voievodului — Hurezi. Ctitorii au fost înălțate și la Mamul, la Râmnicu Sărat, în Transilvania (în Făgăraș și la Sâmbăta de Sus), în Moldova. Alte edificii au fost parțial sau total refăcute, precum Cozia și Arnota.

De o importanță cu totul deosebită a fost activitatea de tipărire organizată și finanțată de Constantin Brâncoveanu, în cadrul celor cinci tipografii — la București, Snagov, Târgoviște, Râmnic și Episcopia Buzăului. La tiparnița de la Snagov, prin strădania lui Antim Ivireanul s-au tipărit și lucrări cu caractere orientale destinate popoarelor creștine din Orient. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata