Contractul pentru execuţia parcărilor şi spaţiilor de servicii pe tronsonul de autostradă Bucureşti-Ploieşti, semnat; valoarea, 35 milioane lei

Contractul pentru proiectarea și execuția de parcări de scurtă durată și spații de servicii pe secțiunea București – Ploiești a Autostrăzii București – Brașov a fost semnat, valoarea acestuia fiind de 35,07 milioane de lei, fără TVA.

„Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România anunță că în data de 11.01.2016 a fost semnat contractul având ca obiect ‘Proiectare și execuție Parcări de Scurtă Durată și Spații de Servicii pe Autostrada București — Brașov, Secțiunea București — Ploiești'”, se menționează într-un comunicat al companiei.

Contractul a fost atribuit, în urma finalizării procedurii de achiziție publică (licitație deschisă), Asocierii SC Good Prod SRL — SC Axia SRL — Transproiect 2001 SRL (reprezentată, în calitate de lider al asocierii, de societatea Good Prod) și are o valoare totală de 35.070.840,37 lei, fără TVA.

Finanțarea proiectului este asigurată din bugetul de stat.

Obiectivul specific al contractului este proiectarea, execuția și remedierea oricăror defecțiuni în perioada de garanție a următoarelor parcări și spații de servicii din cadrul acestei autostrăzi, care la această dată sunt executate până la nivel de strat de forma din balast: parcări de scurtă durată (stânga și dreapta) — km 28+400, km 42+600, km 50+400, spații pentru servicii tip S1 (stânga și dreapta) — km 57+000, spații pentru servicii tip S3 — km 17+000 dreapta, km 20+100 stânga.

Autostrada București-Brașov face legătura între municipiul București, respectiv partea de Nord-Est a țării, și municipiul Brașov, facilitând accesul către centrul și vestul țării, a traficului intern și internațional de marfă și călători. De asemenea, autostrada va asigura un acces direct, comod și rapid la stațiunile turistice de pe Valea Prahovei pe tot parcursul anului.

Durata contractului este de șase de luni, din care din care două luni perioada de proiectare, patru luni durata de execuție și o perioadă de garanție a lucrărilor de 48 luni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata