Primăvara, odată cu începerea schimbării vremii şi adaptarea corpului la variaţii mari de temperatură şi presiune atmosferică, încep să apară suferinţe fizice, dar şi reacţii emoţionale, pe care le primim cu dificultate.
Săptămânile de Post (din diferite tradiţii spirituale) sunt optim situate în această perioadă a anului, întrucât permit corpului nostru să intre într-un proces ”voluntar” de curăţenie interioară (foarte necesar după stagnarea de iarnă).
Atât procesul disciplinării alimentaţiei, opririi din consumul hranei animale (care încarcă organismul nu doar cu reziduuri chimice, dar şi cu energii greu de integrat), cât mai ales procesul DISCIPLINĂRII EMOŢIONALE ŞI MENTALE, este foarte foarte important. Este momentul să fim mai atenţi la toate emoţiile noastre, la toate trăirile noastre, să FIM OBSERVATORII MINŢII şi să nu o lăsăm să-şi continue vorbăria inutilă şi auto-agresivă (sau agresivă pentru alţii).
Fiţi prezenţi cât mai mult alături de gândurile şi reacţiile pe care le aveţi în fiecare circumstanţă. JUDECATA şi CRITICA (a celorlalţi sau de sine) reprezintă OBIŞNUINŢE cu care suntem învăţaţi din şcoală. După zeci de ani de repetiţii, au devenit automate pentru cei mai mulţi dintre noi.
Zilnic, criticăm şi ne criticăm continuu. Nu ne place ba una, ba alta, mereu strâmbăm nasul la câte un aspect al lumii din jur. Care nu este decât o lume pe care NOI am construit-o, împreună cu fraţii noştri umani, cu care ne jucăm ”pe terenul de joacă Pământ”.
Problema cu ”JUDECĂŢILE, PREJUDECĂŢILE şi CRITICILE” este că ele aduc multă energie negativă pentru lumea noastră. Ca şi cum, din corpul nostru ar emana fluide nevăzute otrăvitoare, care se duc către cel/cea la care ne gândim în acele momente.
Orice critică este o agresiune invizibilă la adresa obiectului criticii. Dacă nu ne place ceva, nu avem decât să întoarcem spatele şi să trecem mai departe, nepăsători.
Vorba lui Vadim Zeland, într-una dintre cărţile sale din seria ”Transurfingul realităţii” – când mergi la o expoziţie de tablouri, nu este nevoie să-ţi placă toate exponatele atârnate pe pereţi. Unele pot să-ţi placă, altele nu. Este normal. Pe lângă cele care nu-ţi plac treci nepăsător, indiferent. Nu te duci la custodele muzeului şi-i spui sa le dea jos de pe pereţi, pentru că nu ţi-au plăcut ţie. Cele care îţi plac, îţi trezesc reacţii emoţionale plăcute, şi datorită lor te simţi bine vizitând expoziţia.
La fel şi în viaţă. Nu este nevoie să ne placă oricine şi orice. Este dreptul nostru şi este normal să fie aspecte din tot ce trăim care ne fac mai multă plăcere şi altele care ne fac mai puţină plăcere. Dacă ne apucăm şi judecăm aspectele considerate de noi ”neplăcute” şi le punem etichete ”bine” sau ”rău” – le încărcăm cu energie suplimentară (pe tot ceea ce îţi concentrezi atenţia, se intensifică!) şi ne vor deranja şi mai mult.
Dacă am învăţa să trecem NEPĂSĂTORI, sau altfel spus DETAŞAŢI (fără nicio reacţie emoţională interioară) pe lângă aspectele neplăcute, atunci am reuşi să observăm şi să ne concentrăm mult mai mult pe acele aspecte care ne fac plăcere şi bine.
Supremele ”teste” de DETAŞARE sunt cele pe care le dăm în prezenţa celor dragi (mamă, tată, soacră, partener, copiii), care ne pun greu la încercare reacţiile emoţionale, întrucât ne cunosc exact ”butoanele” pe care au nevoie să apese pentru a obţine reacţii. Şi o fac iar şi iar, zeci de ani, asigurându-se că suntem exact persoana pe care ei o cunosc!
Vă propun ca în această primăvară să facem o ”curăţenie” interioară importantă, la nivel emoţional, să încercăm să eliminăm cât mai mult din judecăţi, critici şi nemulţumiri (INSPIRUL ŞI EXPIRUL – respiraţia = cea care vă ţine în viaţă – este CHEIA procesului). La Inspir, încărcaţi-vă cu tot oxigenul hrănitor al iubirii şi la expir, eliminaţi toate emoţiile neplăcute pe care le trăiţi (sau le-aţi trăit). Puteţi să vi le amintiţi sau nu, puteţi doar să ”etichetaţi” nemulţumirile (cu cuvinte precum ”umilire”, ”ruşine”, ”vinovăţie”, ”nedreptate”, ”nemulţumire” şi multe multe altele).
Important este să vă amintiţi, de câte ori aveţi ocazia (mai ales când sunteţi în aer liber) să inspiraţi oxigen = viaţă = iubire şi să EXPIRAŢI energia negativă a trăirilor negativ. În locul liber rămas după curăţare – INTENŢIONAŢI să instalaţi DETAŞAREA.