Costeşti (Vâlcea), comuna-muzeu

Mănăstirea Bistriţa

Comuna Costești din județul Vâlcea s-a ales cu o sumbră notorietate în istoria postdecembristă din cauza luptelor dintre mineri și forțele de ordine, din ianuarie 1999.

„Puțină lume știe, însă, că această comună, situată în depresiunea Horezului, la poalele Munților Căpățânii, este un adevărat muzeu în aer liber, aici existând cele mai multe obiective turistice din județul Vâlcea”, afirmă Ligia Rizea, specialist în probleme de patrimoniu al județului Vâlcea.

Două mănăstiri, cu numeroase biserici și schituri cu o istorie îndelungată, învăluite în legende, două muzee — cel al Trovanților, cu misterioasele „pietre vii”, precum și cel care adăpostește colecția de artă „Alexandru Bălintescu”, din cadrul Centrului cultural „Constantin Popian”, sunt atracțiile acestei comune-muzeu, situată la 30 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe DN 67 spre Horezu și Târgu-Jiu.

Vechimea locurilor, așa cum este consemnată în Repertoriul Arheologic Național, este atestată de Necropola Bârsești, descoperită pe locul unui vechi schit, demult dispărut, unde azi se află mănăstirea Bistrița, precum și Ferigile de la Vârful Stogu — un deal de formă piramidală, ambele datând din Hallstattul târziu.

Potrivit Ligiei Rizea, „Cartea banului Barbu” de la 1491-1492 este prima atestare documentară a Mănăstirii Bistrița, construită de Barbu Craiovescu și frații săi, Pârvu, Danciu și Radu.

„Vatră veche de sihăstrie, ca și împrejurimile Muntelui Cozia de pe Valea Oltului, Costeștiul a devenit, după aducerea aici, la Mănăstirea Bistrița, a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul, un important loc de pelerinaj religios. Barbu Craiovescu este un personaj în jurul căruia s-au țesut multe legende. Se spune că, la 18 ani, întemnițat la Țarigrad și condamnat la moarte, el s-a rugat Sfântului Procopie, care l-a salvat, ‘transportându-l’ în schitul închinat acestuia, pe valea Bistriței oltene. Acest miracol divin l-a determinat pe Barbu Craiovescu să pornească ridicarea mănăstirii”, menționează specialistul în patrimoniu.

Legenda spune că, dorind să o înzestreze cu moaștele unui sfânt și auzind de minunile săvârșite de Sfântul Grigorie Decapolitul, Barbu Craiovescu se duce la Țarigrad să le cumpere de la turcul care le avea în posesie. Turcul i-a cerut ca preț greutatea moaștelor sfântului, în aur. Când le-a pus pe cântar, moaștele atârnau greu, dar când banul Barbu Craiovescu a pus galbeni pe celălalt taler, moaștele s-au ușurat, iar turcu a exclamat: „Vezi, vezi, creștin la creștin trage”.

Directorul Direcției pentru Cultură Vâlcea, prof.dr. Florin Epure, spune că Mănăstirea Bistrița a fost, de la bun început, un recunoscut centru cultural.

„Aici a funcționat Școala de cultură slavonă, Școala slavo-română, iar în secolul al XVII-lea, prima Școală în limba română. A existat o Școală de caligrafi și miniaturiști, școli de pictură și sculptură. La Bistrița s-a format Neagoe Basarab, înrudit cu boierii Craiovești, și tot aici a cunoscut-o pe doamna Despina, refugiată împreună cu unchiul său, Mitropolitul Maxim, după moartea tatălui ei, cneazul Ioan Brancovici al Serbiei”, precizează Epure.

Există voci autorizate de istorici, ca cea a lui Nicolae Iorga, care înclină spre Bistrița și nu spre Târgoviște ca loc în care Macarie a tipărit Liturghierul apărut în 10 noiembrie 1508, prima carte tipărită pe teritoriul României, la doar 53 de ani după apariția tiparului.

În prezent, Mănăstirea Bistrița deține una dintre cele mai importante colecții de carte veche din țară, aici fiind transferată și colecția de carte veche de la Hurezi.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata