Covasna: Baie tradiţională construită prin clacă la Valea Zălanului, unde se află şi proprietatea prinţului Charles

Aproape o sută de persoane din țară și străinătate vor participa timp de zece zile la o clacă în localitatea Valea Zălanului, având ca scop construirea unui spațiu de agrement, ce va cuprinde o baie tradițională cu apă minerală, o mofetă și spații de picnic și focuri de tabără.

Albert Zoltan, șeful Asociației pentu Dezvoltarea Turismului din cadrul Consiliului Județean Covasna, a declarat joi,  că aceasta este cea de-a patra baie tradițională care se construiește în județ cu sprijinul Fundației Ars Topia, al localnicilor și al mai multor studenți din Ungaria.

‘În 2006 am reînviat prima baie tradițională de acest fel în localitatea Peteni, un sătuc foarte micuț care aparține de Zăbala și care are aproape o sută de locuitori. Ne-a plăcut foarte mult că după ce am construit această baie cu apă minerală au început să se schimbe un pic lucrurile în zonă, în sensul că s-a simțit o mică dezvoltare în jur, așa că am continuat șirul clăcilor. E important nu numai faptul că aceste locații au fost reînviate, ci și faptul că aceste clăci contribuie la formarea unui spirit comunitar (…) Unii vin cu munca, alții vin cu materialele, alții donează făină, gem, ouă sau orice altceva pentru hrana oamenilor. E important pentru că dacă cineva este implicat într-un fel sau altul atunci devine mai sensibil și mai responsabil (…) Claca se va încheia în jurul datei de 15 august, iar pe 16 vom face inaugurarea’, a declarat Albert Zoltan.

Băile tradiționale secuiești, în fapt niște piscine din lemn în aer liber construite în apropierea izvoarelor de apă minerală, pot fi folosite gratuit de către turiști. Pe vremuri existau numeroase astfel de băi, majoritatea pierdute prin desișurile pădurilor, dar cu timpul s-au degradat, au fost cotropite de vegetație, abandonate și chiar uitate.

Albert Zoltan consideră că Valea Zălanului este ‘o atracție în sine’, pentru că aici se află una dintre reședințele favorite ale prințului Charles al Marii Britanii, care poate fi închiriată și de turiști. Prințul Charles a cumpărat mai multe clădiri vechi de peste o sută de ani, pe care le-a renovat și obișnuiește să vină aici în fiecare primăvară într-o scurtă vacanță. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata