Crescătorii de porci vor beneficia de 2,3 milioane de euro din sprijinul european acordat României

Crescătorii de porci din România vor beneficia în perioada următoare de aproximativ 2,3 milioane de euro din sprijinul european de 11,1 milioane de euro acordat României de Comisia Europeană, a anunţat, miercuri, 24 februarie, Ministerul Agriculturii.

Actul normativ care parafează acest ajutor se află pe circuitul de avizare interministerială, iar în cel mai scurt timp va ajunge pe masa Guvernului pentru aprobare.

De asemenea, MADR caută soluţii şi pentru acordarea unui ajutor de minimis în acest sector.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România pentru identificarea unor soluţii de susţinere a sectorului aflat în dificultate din cauza preţurilor foarte mici la producător.

Șeful MADR a afirmat că este cunoscută situaţia dificilă cu care se confruntă crescătorii de porci, anunţând sprijinul pe care aceştia îl vor putea primi, respectiv cei 2,3 milioane de euro, dar şi faptul că „se caută soluţii la nivelul MADR, de exemplu acordarea unui sprijin de minimis”.

„În contextul în care criza sectorului cărnii de porc se manifestă la nivelul UE, ministrul Achim Irimescu i-a asigurat că au tot sprijinul din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi reprezentanţii sectorului împreună cu experţii tehnici vor avea în perioada următoare consultări cu Ministerul Finanţelor pentru a vedea care ar fi posibilităţile de identificare a altor căi pentru susţinerea sectorului”, se precizează în comunicatul MADR.

Asociaţiile fermierilor din acest sector avertizau la finele lunii ianuarie că preţul de vânzare al porcului în viu a atins cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, fiind de aproape două ori mai mic decât preţul de producţie al unui kilogram de carne de porc, în timp ce preţul la raft a rămas neschimbat.

„Preţul de vânzare la poarta fermei a atins pragul de 3,5 lei/kg (27 ianuarie n.r.) , în timp ce preţul de producţie al unui kilogram de carne de porc este de aproximativ 6 lei/kilogram. Este cel mai mic preţ de vânzare al porcului in viu din ultimii cinci ani, în timp ce preţul la raft al cărnii de porc a rămas neschimbat. Dacă facem comparaţie cu Franţa, preţul unui kilogram de carne de porc astăzi la poarta fermierului francez este echivalentul a aproximativ 6 lei. În plus, Franţa poate vinde porc viu către alte state membre, pe când România nu are acest drept”, se preciza într-un comunicat al Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOPR).

Potrivit sursei citate, vânzarea porcilor vii din ferme a devenit o mare problemă mai ales în contextul ultimelor 60 de zile, când piaţa a fost efectiv invadată de carne provenită din Polonia, Ungaria şi Germania.

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România solicita repoziţionarea marilor retaileri faţă de preţul foarte mic al porcului la poarta fermei şi monitorizarea urgentă de către Autoritatea de Concurenţă a situaţiei prezentate, care aduce atingere fermierului şi consumatorului român. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata