Crimeea ar putea obţine statut nuclear

În contextul ameninţării din ce în ce mai mari a unui conflict armat privind Crimeea, Moscova trebuie să întărească urgent capacitatea defensivă a peninsulei, comentează experţii ruşi, care consideră chiar că ar fi necesară desfăşurarea de arme nucleare pe acest teritoriu, semnalează vineri ziarul Nezavisimaia Gazeta, potrivit RIA Novosti.

Directorul Centrului de studii sociale şi politice, Vladimir Evseev, a declarat ziarului că, formal, nu există obstacole pentru a instala armament nuclear în Crimeea. În apropierea oraşului Sudak a funcţionat până în 1996 un depozit de muniţie nucleară moştenită de la Uniunea Sovietică şi folosită în proiectile de artilerie, torpile şi rachete de croazieră.

‘Muniţia a fost deja retrasă, însă depozitul a rămas la locul lui şi nu ar fi greu de restaurat. Trebuie doar să ne întrebăm dacă Rusia realmente are nevoie de el. Ar putea exista coliziuni întrucât ţările din Occident nu recunosc Crimeea’, a spus expertul.

Fiind vorba de arme convenţionale, potenţialul militar al SUA şi NATO îl depăşeşte de câteva ori pe cel al Rusiei, a amintit acesta. Totuşi, dacă el va continua să crească în apropiere de frontierele ţării, Moscova ar avea un argument solid: arme nucleare tactice în Crimeea.

Generalul Leonid Ivaşov, care condusese Direcţia generală de cooperare militară internaţională a Ministerului Apărării, estimează că dorinţa NATO şi a SUA de a mări trupele în apropiere de frontierele Rusiei poate provoca răspunsuri ale Moscovei.

‘De jure, nimic nu ne împiedică să desfăşurăm armament nuclear tactic în Crimeea. Ar fi o măsură extremă, însă Crimeea este teritoriu rus şi putem face acest lucru cu condiţia să nu contravină acordurilor internaţionale’, a spus generalul. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
2 Comentarii
  1. Gigel spune

    Istoria ne-a aratat ca rusii au un comportament belicos la care nu renunta decat daca au in fata pe cineva la fel . In concluzie , asa cum fac ei , trebuie sa facem si noi . Sa facem pe dracu-n patru si sa detinem si noi armament nuclear , indiferent ce spun tratatele . Asta va asigura linistea si pacea .

  2. Tomica cel vechi spune

    Minciuna sfruntata, tipica pentru sovietici! A plasa arme nucleare pe peninsula inseamna intentii ofensive. Pentru a o apara sunt suficiente bazele existente pe teritoriul uniunii sovitice redivivus.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata