Cu excepţia reducerii CAS, anul acesta nu vor mai fi alte măsuri de relaxare fiscală

Premierul Victor Ponta a declarat luni, că anul acesta nu vor mai fi luate și alte măsuri de relaxare fiscală, cu excepția reducerii CAS, dar că pentru anul viitor este programată o indexare a pensiilor cu o medie de 4,5% și creșteri salariale pentru anumite categorii „unde decalajele sunt foarte mari”.

„Categoric, anul acesta nu mai poți să iei alte măsuri. Ar fi nerealist să spui că poți să le faci pe toate o dată. Până la urmă, ca orice om care ajunge acasă și zice anul acesta îmi iau și mașină, îmi schimb și mobila, plec și în vacanță. Nu se pot face toate deodată. Le-am luat rând pe rând. Și anul acesta este anul reducerii CAS, anul viitor avem deja programată strategia fiscal-bugetară, indexarea pensiilor cu o medie de 4,5% și un fond de creștere a salariilor pe care îl vom distribui așa cum am făcut și în 2014: nu la toată lumea foarte puțin, 2-3%, ci mai degrabă țintit pe anumite categorii unde decalajele sunt foarte mari”, a explicat șeful Guvernului.

El a spus că preferă să targeteze creșterile salariale de anul viitor așa cum a procedat și anul acesta cu profesorii debutanți sau medicii rezidenți.

„Salarii mari nu cred că are nimeni din zona bugetară, dar cum a fost anul acesta cu medicii rezidenți, cu profesorii debutanți, sunt, să zic, niște priorități. Ideea mea este că mai bine banii aceia pe care îi avem îi folosim în mod targetat—nu îi împărțim așa, 2%, să nu simtă nimeni o îmbunătățire”, a arătat Ponta. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata