Cum putem preveni bolile cardiovasculare

Cea mai frecventă cauză a deceselor în Bihor, ca în toată ţara, o constituie bolile aparatului circulator, care se pot însă preveni, pornind de la conştientizarea fiecărui individ că sănătatea proprie depinde de el însuşi, a declarat miercuri dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, cu ocazia raportului instituţiei pe anul 2015.

‘Am citit recent un raport şi am văzut că România este pe locul unu din Uniunea Europeană la mortalitate din cauza bolilor cardiovasculare. Aici cred că am putea foarte mult să lucrăm, pentru că, deşi avem angiografe performante, o multitudine de mijloace moderne de diagnostic şi tratament, starea de sănătate nu s-a îmbunătăţit. Consider că ar trebui (…) să găsim soluţii pentru acordarea mai multor bani în prevenţie. Pentru că bolile cardiovasculare pot fi prevenite. Nu trebuie să ajungem în stadiul de a le trata, ci trebuie să le prevenim,’ a declarat, în conferinţă de presă, dr. Daniela Rahotă, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor.

Șefa DSP Bihor a subliniat că trebuie să se pornească cu educaţia sanitară a fiecărui individ şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, care să aibă loc de la vârste cât mai timpurii, dar şi la vârsta adultă, când oamenii înţeleg cât de importantă este atitudinea, comportamentul personal.

‘Nu trebuie să apară obezitatea, lipsa exerciţiilor fizice; e nevoie să ştim cum ne alimentăm, cum ne conducem viaţa, trăirile, emoţiile... Fiecare să conştientizeze că tot ce face face pentru propria sănătate. Toate bolile cardiovasculare — de la anginele pectorale, tulburările de ritm, până la infarct — sunt boli prevenibile prin modificarea stilului de viaţă, prin educaţie sanitară, de la vârste cât mai timpurii. Și nu numai noi, medicii de prevenţie, suntem responsabili, ci fiecare la nivel de individ, cât şi la nivel de comunitate’, a declarat medicul orădean.

Dr. Daniela Rahotă a menţionat, în acelaşi context, că decesele din cauza bolilor cardiovasculare merg în paralel cu obezitatea — o problemă de sănătate publică şi mai nou, cu o altă maladie frecvent întâlnită, depresia.

‘Acestea sunt cele trei mari probleme identificate în România şi în judeţul Bihor, pe termen mediu şi lung, care necesită măsuri în prevenirea lor. Nu sunt boli la care nu poţi să faci nimic, din contră, pe acestea poţi să acţionezi. Dar numai printr-o colaborare între toţi factorii, căci degeaba îi spui omului să facă asta ori asta, dacă el nu vrea,‘ a subliniat Rahotă.

Potrivit datelor prezentate, populaţia judeţului Bihor a scăzut uşor în 2015, comparativ cu 2014, la 619.441 locuitori comparativ cu 620.866 locuitori în anul 2014. Mortalitatea generală în judeţul Bihor a crescut, fiind de 11,16 la mia de locuitori, în uşoară creştere faţă de 10,61% în 2014. Mortalitatea infantilă a crescut cu trei procente de la 6,40 ? în 2014, la 9,44 ? în 2015, iar sporul natural îşi menţine valoarea negativă de—2,40? în 2015, faţă de—2,01? în 2014. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata