EDUCAŢIE: Cum să creşti un copil creativ

  • Nevoia de creativitate

Poate te întrebi de ce are nevoie copilul tău de creativitate – şi nu mă refer doar la faptul că ştie să picteze pereţii sau are talent la muzică, ci la abilitatea de a genera noul din te miri ce.

Aşa că răspunsul devine evident: trăim într-o lume în care schimbările se succed cu o viteză uimitoare, astfel încât avem mai mult ca oricând nevoie să ne dezvoltăm capacitatea de adaptare la noi şi noi experienţe.

Devine imperios necesar să ne flexibilizăm schemele de acţiune şi de interacţiune cu ceilalţi pentru a putea face faţă unui mediu atât de nestatornic. Cu cât mai de timpuriu, cu atât mai bine. Aşa că, dacă vrei să-ţi susţii copiii şi să-i pregăteşti adecvat pentru viitor, cultivarea creativităţii lor devine indispensabilă.

Prin actele creative puiul tău îşi dezvoltă curajul şi dobândeşte mai multă încredere în el. Creând, copilul îşi conştientizează şi conturează interesele şi aptitudinile, se diferenţiază de ceilalţi, îşi defineşte unicitatea. Cât e mic, e fericit să fie flexibil, spontan şi să experimenteze lucruri noi. Iar dacă acum îi antrenezi creativitatea, la vârsta adultă va avea de beneficiat în toate domeniile – personal, relaţional, profesional etc.

 

  • Iată ce ai de făcut:

Fii independent şi activ!

Eşti modelul numărul 1 pentru cel mic, eroul lui. În consecinţă, dacă vrei să fii părintele unui… viitor Einstein, nu-ţi bloca emoţiile. Trăieşte cât mai în acord cu ceea ce simţi – fără a te preocupa excesiv de „imaginea” pe care trebuie să o afişezi – cultivă interese diverse, atât în casă, cât şi în afara ei.

Practică-ti hobby-urile, citeşte, informează-te, fii curios şi interesat de ce se petrece în jurul tău. Copilul tău va primi astfel mesajul că toate aceste activităţi sunt importante şi le va duplica în propriile lui acţiuni.

Redevino copil!

Brâncuşi spunea că „atunci când am încetat să mai fim copii am murit de mult”. Iar Einstein a răspuns la întrebarea „Ce înseamnă geniul?” … scoţând limba!!! Aşa că… joacă-te cu cei mici! Beneficiile sunt multiple- de ambele părţi. Ei se bucură sa te aibă alături.

Simt că sunt importanţi, că înseamnă ceva pentru mama sau tata. In joc, lasă-i să-ţi spună cum văd ei lucrurile. Poţi avea surprize minunate şi vă puteţi amuza copios împreună. În plus, adultului obosit din tine care vine acasă după opt ore de muncă istovitoare îi va prinde foarte bine o astfel de metodă de „relaxare activă”.

 

Intimitate şi încredere

Nu-l controla obsesiv. Doar arată-i când greşeşte şi utilizează erorile pe care le face ca oportunităţi de a-l învăţa câte ceva despre viaţă. Respectă-i spaţiul personal, nu da buzna în camera lui. Protejează-i intimitatea – are nevoie de ea pentru a genera noul. Nu-l cicăli.

De obicei, părinţii îşi cicălesc copiii pentru că se tem de consecinţele acţiunilor acestora. Nu te îngrijora excesiv când el/ea îşi asumă riscuri. Pe măsură ce creşte, învaţă-l să-şi asume tot mai mult responsabilitatea pentru ceea ce face. În felul acesta, el îşi măsoară forţele de a se adapta la diferite cerinţe.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata