Curtea de Apel Constanţa a respins eliberarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână

Curtea de Apel Constanța a respins, marți, 19 august, cererile formulate de Mircea Băsescu și Marian Căpățână pentru revocarea măsurii arestului preventiv, decizia fiind definitivă.

Cei doi au cerut în urmă cu o săptămână înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, dar Tribunalul Constanța a respins cererile lor.

Magistrații constănțeni au respins până în prezent toate solicitările formulate de Mircea Băsescu și Marian Căpățână pentru înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau cu eliberarea sub control judiciar.

Mircea Băsescu a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce ar fi primit 250.000 de euro de la membrii familiei interlopului Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

În același dosar a fost deferit justiției și Marian Căpățână, pentru complicitate la trafic de influență.

Cei doi au fost arestați preventiv pe 20 iunie în urma deciziei Tribunalului București, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice mai multe înregistrări în care fratele președintelui recunoștea că a primit bani.

Potrivit DNA, la începutul anului 2011, după ce față de Sandu Anghel s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis lui Mircea Băsescu suma de 250.000 de euro, prin intermediul lui Căpățână, în schimbul promisiunii acestuia că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata